India, cel mai mare exportator de ceapă din lume, a decis să impună restricţii la export, inclusiv preţuri minime de export, pentru a îmbunătăţi disponibilitatea acestei legume pe piaţa internă.
Guvernul a informat că decizia reflectă angajamentul său de a asigura preţuri corecte pentru fermieri, în timp ce menţine accesibilitatea pentru consumatori.
În anul fiscal 2024, India a exportat aproximativ 1,71 milioane de tone de ceapă, în timp ce în anul fiscal 2025 (până în 18 martie) a exportat aproximativ 1,16 milioane de tone de ceapă.
În condiţiile în care preţurile la ceapă au scăzut cu aproape 30% – 40% din februarie, Guvernul a decis eliminarea restricţiilor la export.
Previziunile Departamentului Agriculturii indică în acest an o producţie ridicată de ceapă, ceea ce ar urma să ducă la scăderea preţurilor în următoarele luni.
Datele arată că în noiembrie 2024 India a exportat ceapă în valoare de 52,79 milioane de dolari, cu aproape 47% mai puţin decât în perioada similară din 2023. În perioada aprilie – decembrie 2024, India a exportat ceapă în valoare de 392 milioane de dolari, în timp ce în anul fiscal 2024 exporturile s-au situat la aproximativ 500 milioane de dolari.
Cei mai mari importatori de ceapă din India au fost Bangladesh şi Malaezia.
Roşiile şi ceapa sunt subiecte atât de importante în cea mai populată ţară din lume, încât o creştere a preţurilor poate declanşa proteste. Unele partide politice aflate la putere în India au pierdut alegerile, pentru că nu au putut controla preţurile la ceapă, care, alături de roşii, sunt esenţiale în alimentaţia de zi cu zi.