Inflaţia de bază din Statele Unite a ajuns la 3,2% în martie, iar economia a înregistrat o creştere anualizată de doar 2% în primul trimestru, sub estimări, pe fondul presiunilor generate de scumpirea energiei şi a efectelor războiului cu Iranul, transmite CNBC.
Indicatorul preferat al Rezervei Federale, indicele PCE de bază (care exclude alimentele şi energia), a crescut cu 0,3% în ritm lunar, atingând cel mai ridicat nivel din noiembrie 2023. Inflaţia totală a fost şi mai ridicată, cu un avans de 0,7% în martie şi o rată anuală de 3,5%.
Datele publicate de Departamentul Comerţului al SUA arată că produsul intern brut a crescut cu 2% în primul trimestru, peste nivelul de 0,5% din trimestrul anterior, dar sub estimarea de 2,2%. Creşterea modestă vine în pofida investiţiilor puternice în inteligenţă artificială şi a reluării activităţii după închiderea parţială a guvernului de anul trecut.
Pe piaţa muncii, Departamentul Muncii al SUA a raportat 189.000 de cereri iniţiale de şomaj pentru săptămâna încheiată pe 25 aprilie, cel mai scăzut nivel din 1969, semnalând o piaţă a muncii încă solidă.
Creşterea preţurilor a fost alimentată în principal de bunuri, care au urcat cu 1,4%, inclusiv un avans de 11,6% al componentelor energetice. Serviciile au înregistrat o creştere mai moderată, de 0,3%.
În acelaşi timp, consumul populaţiei a încetinit, cu o creştere de doar 1,6%, în timp ce cheltuielile pentru bunuri au scăzut uşor. Cheltuielile guvernamentale au contribuit la susţinerea economiei, cu un avans de 4,4%, inclusiv o creştere de 9,3% la nivel federal.
Datele vin la o zi după ce Federal Open Market Committee a decis menţinerea dobânzilor, într-un vot marcat de diviziuni interne, pe fondul dificultăţilor în echilibrarea inflaţiei persistente cu o economie care încetineşte moderat.



