Inflaţia din Germania a încetinit surprinzător la 2% în iunie, atingând ţinta BCE

#image_title

Rata anuală a inflaţiei din Germania a scăzut în mod neaşteptat la 2% în luna iunie, potrivit datelor preliminare publicate luni de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), aducând indicatorul din cea mai mare economie a zonei euro exact la ţinta Băncii Centrale Europene (BCE), transmite CNBC.

Analiştii consultaţi de Reuters anticipau o rată a inflaţiei de 2,2% pentru ultimele 12 luni, după ce în mai inflaţia armonizată ajunsese la 2,1%. Datele germane sunt armonizate la nivelul zonei euro, permiţând comparaţii directe între statele membre.

În restul Europei, datele pentru luna iunie au arătat o uşoară creştere a inflaţiei în Franţa şi Spania, în timp ce în Italia nu s-au înregistrat modificări.

Franziska Palmas, economist senior la Capital Economics, a declarat că aceste date vor fi bine primite de BCE, care este aşteptată să mai reducă dobânzile o singură dată în acest ciclu.

”În ansamblu, cifrele consolidează ideea că inflaţia din zona euro a revenit sustenabil la ţintă. Cu excepţia unui nou şoc asupra preţului energiei, ne aşteptăm ca rata medie anuală să fie de 2,0%, iar BCE să mai facă o tăiere de dobândă în septembrie, ducând rata depozitelor la 1,75%”, a transmis ea.

Atenţie la factori externi

Carsten Brzeski, director global de analiză macroeconomică la ING, avertizează că, în ciuda optimismului de la Frankfurt, procesul de dezinflaţie rămâne vulnerabil în faţa factorilor externi.

„Dezinflaţia din zona euro a fost determinată în mare parte de factori externi şi, mai recent, de preşedintele Trump”, a spus Brzeski, făcând referire la scăderea preţurilor la petrol şi întărirea euro.

Totodată, inflaţia în sectorul serviciilor rămâne ridicată, la niveluri nemaivăzute de la mijlocul anilor ’90, şi este prognozată să scadă sub 3% abia în 2026.

”Această presiune persistentă ar trebui să tempereze orice entuziasm prematur al BCE”, a adăugat el, subliniind şi volatilitatea recentă a petrolului în contextul conflictului dintre Israel şi Iran.

Brzeski estimează că, în lipsa unui nou şoc tarifar după expirarea armistiţiului comercial de 90 de zile, BCE va menţine dobânzile neschimbate la şedinţa din iulie, dar va păstra deschisă opţiunea unei noi reduceri în septembrie, dacă tendinţa dezinflaţionistă continuă.

Datele privind inflaţia din zona euro vor fi publicate marţi, iar analiştii estimează o rată generală de 2% pentru luna iunie.

 

Ministrul Transporturilor anunţă deschiderea traficului pe ultimii 18 km ai semi-inelului sudic al Autostrăzii A0 / Ciprian Şerban: Moment important pentru infrastructura din România, dar şi pentru descongestionarea traficului din Bucureşti

Novak Djokovici are un nou preparator fizic