La șase luni de la începutul războiului din Iran, cea mai puternică alianță petrolieră din lume, OPEC+, se află într-o poziție neobișnuită: este incapabilă să influențeze o piață pe care, odinioară, o modela, arată o analiză Reuters.
Războiul din Iran, care a închis o rută majoră pentru exportul petrolului din Orientul Mijlociu și a deteriorat infrastructura energetică din mai multe țări OPEC, a erodat cota de piață a Organizației și, odată cu aceasta, capacitatea sa de a influența prețurile. Declarațiile și deciziile OPEC abia dacă mai mișcă piața petrolieră.
În schimb, reducerea importurilor de țiței ale Chinei a devenit una dintre temele dominante ale anului 2026, contribuind la echilibrarea pieței petroliere pe fondul a ceea ce analiștii descriu drept cea mai gravă perturbare a ofertei din istorie.
OPEC+, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații, inclusiv Rusia, a fost responsabilă pentru aproximativ 40% din producția mondială de petrol în luna iulie, conform calculelor Reuters pe baza datelor Agenției Internaționale pentru Energie. Este vorba de o scădere de la peste 48% înainte ca SUA și Israelul să atace Iranul la sfârșitul lunii februarie, chiar dacă aproximativ patru până la cinci puncte procentuale din scădere s-au datorat retragerii Emiratelor Arabe Unite din OPEC în luna mai.
De asemenea, grupul central al OPEC+, format din cei mai mari șapte producători, inclusiv Arabia Saudită și Rusia, a reprezentat doar un sfert din producția mondială de petrol în luna iulie.
Potrivit Reuters, războiul a redus capacitatea OPEC+ de a crește sau reduce rapid oferta în contextul închiderii efective a Strâmtorii Ormuz, o rută cheie de export pentru principalul producător din OPEC, Arabia Saudită, și alți membri precum Irakul și Kuweitul.
OPEC a fost formată în 1960, iar cadrul extins OPEC+ a fost creat în 2016, când Rusia și alți producători și-au unit eforturile pentru a ajuta grupul să contracareze diminuarea cotei sale în producția mondială de petrol.
Cota OPEC în producția globală de țiței a atins un vârf de aproximativ 50% în timpul crizelor petroliere din anii ’70, pentru ca ulterior să scadă la 30% la mijlocul anilor :’80, odată cu creșterea producției de petrol în Marea Nordului, Alaska și Siberia.
Întreruperea aprovizionării cu țiței în timp de război nu este o noutate pentru OPEC, de la Kuweit în timpul Războiului din Golf din 1990-91 până la Irak după invazia condusă de SUA din 2003. Însă ceea ce este neobișnuit acum este amploarea întreruperii, care afectează mai mulți producători simultan, reducând capacitatea OPEC de a compensa pierderile prin majorări de producție în alte părți.
Începând din luna martie, grupul principal din OPEC+ a anunțat șase creșteri ale producției de petrol. Totuși, din cauza blocării Strâmtorii Ormuz, majoritatea acestor majorări au avut loc în principal pe hârtie, deciziile având un efect redus asupra prețurilor petrolului, cu excepția celei din iulie, în timpul unui scurt armistițiu dintre SUA și Iran, care a stârnit speranțe că Strâmtoarea Ormuz se va redeschide.
Contrastul cu situația din 2019 este izbitor. Atunci, OPEC+ și președintele american Donald Trump s-au ciocnit de mai multe ori cu privire la prețurile petrolului, iar deciziile OPEC+ au fost urmărite îndeaproape de către traderi pentru impactul lor potențial asupra pieței. La acea vreme, întrebarea cheie era cât de mult petrol va decide OPEC+ să pompeze? Acum, accentul se pune pe cât de mult petrol poate fi produs și exportat fizic în mijlocul unui război în Orientul Mijlociu.
Unul dintre cei mai importanți factori care au influențat prețul petrolului în acest an a fost scăderea abruptă a importurilor de petrol ale Chinei. De la începutul războiului, China a cumpărat o cantitate mai mică cu aproximativ 400 de milioane de barili decât în aceeași perioadă a anului trecut. Scăderea reflectă o interzicerea exporturilor de combustibili, o producție mai mică a rafinăriilor și utilizarea tot mai mare a transportului electric.
Această tendință evidențiază rolul tot mai mare al Chinei în echilibrarea piețelor petroliere, un rol asociat cândva aproape în exclusivitate cu OPEC+. Cererea mai slabă de petrol a Chinei a contribuit la plafonarea prețurilor în acest an. ”A devenit centrul pivotant al cererii”, a subliniat June Goh, analist la Sparta Commodities.
