in ,

InfoCons a lansat Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei

InfoCons a lansat Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei

Consumatorii vor putea avea acces la consiliere și consultanță privind depunerea unei sesizări în domeniul energiei, prin intermediul Centrului de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei, lansat de InfoCons.

‘Într-o perioadă în care subiectul energiei electrice și al facturilor la curent se află zilnic în atenția consumatorilor, InfoCons anunță lansarea Centrului de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei. Prin acest centru, consumatorii au acces la consiliere și consultanță privind depunerea unei sesizări în domeniul energiei, precum și la informații utile despre drepturile lor în relația cu furnizorii și operatorii de energie electrică și gaze naturale. Demersul răspunde unei nevoi reale: liberalizarea pieței de energie, schimbarea ofertelor și complexitatea facturilor îi pun adesea pe consumatori în situația de a nu ști la cine să apeleze atunci când întâmpină o problemă’, se precizează într-un comunicat al InfoCons.

Centrul oferă consultanță pentru depunerea unei sesizări în domeniul energiei electrice și al gazelor naturale – de la modul de redactare a sesizării, până la instituțiile către care aceasta poate fi transmisă. Totodată, oferă informații despre drepturile consumatorului – cum se pot compara ofertele, cum se poate schimba furnizorul și cum se poate cere respectarea contractului și sprijin în înțelegerea facturii – citirea facturii, calculul consumului și al costurilor și folosirea comparatorului de prețuri.

‘Cetățenii au dreptul să își aleagă liber furnizorul de energie electrică și de gaze naturale, să își schimbe furnizorul cu care au contract și să beneficieze de respectarea drepturilor pe toată durata contractului, atât în timpul derulării acestuia, cât și la momentul schimbării furnizorului. Piața de energie este una concurențială, iar consumatorul informat poate lua decizii independente și în interesul propriu’, se precizează în comunicat.

Centrul se sprijină și pe resursele informative dezvoltate de InfoCons împreună cu Asociația Energia Inteligentă, printre care Ghidul Consumatorului de Energie Electrică și Gaze Naturale. Ghidul explică cum poate obține consumatorul un preț corect, cum se interpretează factura, cum se calculează consumul și costurile, cum se folosește comparatorul de prețuri și cum se alege furnizorul cu cea mai bună ofertă – atât pentru energie electrică, cât și pentru gaze naturale.

‘Cei care au energie și un contract de furnizare trebuie să știe că își pot schimba compania cu care au contract, că au drepturi, dar și obligații. Important este să citească atent contractele și să fie informați’, a precizat Sorin Mierlea, președintele InfoCons, în comunicat.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Natație: Italianca Simona Quaderella a realizat dubla 800-1.500 m la Europenele de la Paris

Natație: Italianca Simona Quaderella a realizat dubla 800-1.500 m la Europenele de la Paris

Venezuela anunță eliberarea a 131 de deținuți politici

Venezuela anunță eliberarea a 131 de deținuți politici