Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o nouă atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi la prânz în 16 bazine hidrografice și pe afluenții mici ai fluviului Dunărea.
Potrivit hidrologilor, în perioada 1 iulie, ora 12:00 – 2 iulie, ora 12:00, se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție, pe râurile din bazinele hidrografice: Tur (județul Satu Mare), Someșul Mic – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Bihor și Cluj), Someș – afluenții mici aferenți sectorului aval S.H. Dej (județele: Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare), Crasna – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Sălaj și Satu Mare), Barcău – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Sălaj și Bihor), Crișul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Ciucea (județele: Cluj și Bihor), Crișul Negru – bazin amonte S.H. Beiuș și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Beiuș (județele: Bihor și Arad), Crișul Alb – bazin amonte S.H. Vața de Jos și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Vața de Jos (județele: Hunedoara și Arad), Arieș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Alba și Cluj), Mureș – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Arieș – amonte confluență cu râul Târnava (județele: Mureș și Alba) și Mureș – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Târnava (județele: Alba, Sibiu, Hunedoara și Arad).
De asemenea, pericol de viituri va fi pe: Bega Veche – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Bega – bazin amonte S.H. Făget și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Făget (județele: Timiș și Arad), Timiș – bazin amonte S.H. Sadova și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadova, Bârzava, Moravița (județele: Caraș-Severin și Timiș), Caraș, Nera – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Caraș-Severin), Cerna – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Gorj și Caraș-Severin), Dunăre – afluenții mici aferenți sectorului amonte confluență cu râul Desnățui (județele: Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj), Desnățui – bazin amonte de Acumularea Fântânele și afluenții aferenți sectorului aval de Acumularea Fântânele (județele: Mehedinți și Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadu – amonte confluență cu râul Gilort (județele: Hunedoara și Gorj), Gilort – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Gorj), Motru – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Gorj și Mehedinți) și Jiu – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Motru (județele: Dolj, Mehedinți și Gorj).
Fenomene hidrologice similare se vor înregistra și pe cursurile de apă: Olt – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sebeș Olt (județele: Sibiu, Vâlcea, Argeș, Gorj, Olt și Dolj), Călmățui (județele: Olt și Teleorman), Vedea – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Argeș, Olt și Teleorman), Argeș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu și Ilfov), Ialomița – bazin amonte S.H. Târgoviște și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Târgoviște – amonte S.H. Siliștea Snagovului (județele: Dâmbovița, Prahova și Ilfov), Prahova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Prahova și Ialomița) și Buzău – bazin amonte de Acumularea Siriu și afluenții aferenți sectorului aval de Acumularea Siriu – amonte S.H. Banița (județele: Brașov, Covasna, Buzău și Prahova).
INHGA precizează că viituri rapide se pot produce, cu probabilitate și intensitate mai mare, pe unele râuri mici din județele: Bihor, Gorj, Dolj, Mehedinți, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița.


