INS: Cheltuielile privind protecţia socială au crescut în 2023 cu 15,4%, la 264,389 miliarde lei

#image_title

Cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la 264,389 miliarde lei în 2023 (din care 259,756 miliarde lei reprezintă cheltuieli cu prestaţiile sociale), în creştere cu 15,4% faţă de anul precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

”În anul 2023: veniturile de protecţie socială au însumat 259,431 miliarde lei, în creştere cu 12,1% faţă de anul precedent. Ponderea acestora în Produsul Intern Brut a fost de 16,2%, în scădere cu 0,5 puncte procentuale faţă de anul precedent; cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la 264,389 miliarde lei (din care 259,756 miliarde lei reprezintă cheltuieli cu prestaţiile sociale), cunoscând o creştere cu 15,4% faţă de anul precedent (+15,2% pentru prestaţiile sociale). Ponderea cheltuielilor de protecţie socială în PIB a fost de 16,5%, menţinându-se acelaşi procentaj ca şi în anul 2022”, arată datele INS.

Cheltuielile cu prestaţiile sociale (exclusiv costurile administrative şi alte cheltuieli) au reprezentat 16,2% din PIB, menţinându-se acelaşi procentaj ca şi în anul 2022. 

Ca şi în anii anteriori (2014-2023), protecţia socială a fost orientată cu precădere către  acoperirea riscurilor legate de limita de vârstă (bătrâneţe) şi a celor de boală sau îngrijirea sănătăţii care au implicat 48,5%, respectiv 28,5% din totalul cheltuielilor cu prestaţiile sociale.

Datele privind veniturile şi cheltuielile de protecţie socială pentru anul 2023 sunt semidefinitive. Datele definitive vor fi disponibile în luna noiembrie 2025, precizează INS.

 

 

Csikszereda – Dinamo Bucureşti, scor 2-2, într-un meci întrerupt o jumătate de oră din cauza unei pene de curent

Polemica legată de majoratul lui Lamine Yamal – Un artist cu nanism ia apărarea starului de la FC Barcelona