INS: Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, a scăzut cu 2,3%, ca serie brută, în primele nouă luni, faţă de anul trecut

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, a scăzut, în primele nouă luni, faţă de perioada similară din 2023, atât ca serie brută cu 2,3%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,8%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

”În perioada 1.I-30.IX.2024 comparativ cu perioada 1.I-30.IX.2023, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a scăzut, pe ansamblu, cu 2,3%, ca urmare a scăderii înregistrate la activităţile de transporturi (-7,1%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor1 (-1,8%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-0,8%) şi la activitǎţile de comunicaţii (-0,4%). Activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe au crescut cu 11,5%”, arată datele INS.

În perioada 1.I-30.IX.2024 comparativ cu perioada 1.I-30.IX.2023, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut, pe ansamblu, cu 1,8%.

Septembrie 2024 comparativ cu august 2024

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna septembrie 2024, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 4,9%, datorită creşterii cifrei de afaceri din alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+7,3%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+5,3%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+3,4%) şi din activităţile de transporturi (+2,4%).

Activităţile de comunicaţii au scăzut cu 0,1%.

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2024, comparativ cu luna precedentă, a scăzut, pe ansamblu, cu 0,8%.

Septembrie 2024 comparativ cu septembrie 2023

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna septembrie 2024, comparativ cu luna septembrie 2023, a scăzut, pe ansamblu, cu 7%, ca urmare a scăderii cifrei de afaceri din activităţile de transporturi (-12,7%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-10,3%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor1 şi din activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-4,3%, fiecare). Activităţile de comunicaţii au crescut cu 1,9%.

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2024, comparativ cu luna septembrie 2023, a scăzut, pe ansamblu, cu 7%.

 

 

Romcarbon a cumpărat 1 milion de acţiuni Antibiotice, cu 2,65 milioane lei

Partidul Maiei Sandu: ‘În turul 2 al prezidențialelor din România, PAS o va susține în mod categoric pe Elena Lasconi și va face campanie pentru ea’