”În trimestrul III 2024 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 51,781 miliarde lei, în creştere cu 0,4%, comparativ cu trimestrul III 2023. În perioada 1.I-30.IX.2024 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 130,952 miliarde lei, în creştere cu 2,6%, comparativ cu perioada 1.I-30.IX.2023”, arată datele INS.
În trimestrul III 2024, comparativ cu trimestrul III 2023, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 0,4%, ca urmare a creşterii înregistrate la alte cheltuieli de investiţii cu 35,8%. Scăderi s-au înregistrat la elementele de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 5,9% şi lucrări de construcţii noi cu 1,4%.
În perioada ianuarie-septembrie 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 2,6%, ca urmare a creşterii înregistrate de alte cheltuieli cu 54,9%. Scăderi s-au înregistrat la elementele de structură: lucrări de construcţii noi cu 2,4% şi utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 1,6%.