Transportul aeroportuar de pasageri a crescut, în primul trimestru din 2026, cu 7,8%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 5.597.400 pasageri la 6.034.900 pasageri, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile: Henri Coandă București, cu 1.740.700 pasageri îmbarcați și 1.677.400 debarcați; Avram Iancu Cluj-Napoca, cu 362.800 pasageri îmbarcați și 346.300 debarcați; Aeroportul Internațional Iași, cu 224.800 pasageri îmbarcați și 210.700 debarcați.
În transportul internațional de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde au provenit pasagerii debarcați în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, sunt: Londra Luton (236.729 pasageri), Milano Bergamo (137.554 pasageri), Istanbul Internațional (110.579 pasageri), Bruxelles Charleroi (90.146 pasageri), Munchen (86.151 pasageri), Roma Fiumincino (85.517 pasageri), Madrid Barajas (74.078 pasageri), Dortmund (65.878 pasageri), Bologna (65.233 pasageri), Barcelona (63.297 pasageri).
În ceea ce privește îmbarcările, cei mai mulți pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru: Londra Luton (256.252 pasageri), Milano Bergamo (144.988 pasageri), Bruxelles Charleroi (100.536 pasageri), Istanbul Internațional (98.123 pasageri), Roma Fiumicino (92.192 pasageri), Munchen (90.392 pasageri), Madrid Barajas (74.677 pasageri), Dortmund (69.524 pasageri), Bologna (68.745 pasageri), Londra Stansted (67.815 pasageri), Barcelona (67.653 pasageri).
Principalele țări (după aeroportul de origine) de unde au sosit pasagerii curselor aeriene regulate debarcați în România au fost: Italia (533.477 pasageri), Regatul Unit (422.700 pasageri), Germania (339.293 pasageri), Spania (267.063 pasageri), Franța (171.447 pasageri), (Turcia 124.991 pasageri), Belgia (103.714 pasageri), Țările de Jos (86.779 pasageri) și Polonia (67.074 pasageri).
După țara de destinație, cei mai mulți pasageri în curse regulate s-au îmbarcat pentru: Italia (572.028 pasageri), Regatul Unit (458.448 pasageri), Germania (362.804 pasageri), Spania (279.833 pasageri), Franța (184.458 pasageri), Belgia (116.895 pasageri), Turcia (112.069 pasageri), Țările de Jos (97.405 pasageri), Polonia (71.037 pasageri) și Austria (60.285 pasageri).
Cele mai însemnate ponderi în transportul intern au fost înregistrate pentru aeroporturile Henri Coandă București, cu 49,7% din numărul total de pasageri îmbarcați, Avram Iancu-Cluj-Napoca, cu 18,1%, și Traian Vuia-Timișoara, cu 14,2%.

