Instabilitate atmosferică accentuată în mai multe regiuni ale ţării, până sâmbătă seară / Ploile vor avea caracter torenţial / Rafale de vânt de 45 – 55 km/h, mai puternice la munte

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată, sâmbătă, în mai multe regiuni ale ţării, unde se vor înregistra ploi cu caracter torenţial şi descărcări alectrice. În plus, vântul va sufla cu putere.

Potrivit ANM, până sâmbătă, la ora 20,00, în centrul, sudul şi estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi vor fi perioade cu averse, însoţite pe arii restrânse de descărcări electrice.

”Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel în intervale scurte de timp, local se vor acumula cantităţi de apă de 15…20 l/mp şi pe arii restrânse de peste 25 l/mp”, a transmis ANM.

Izolat, în regiunile sudice va cădea grindină.

”Sâmbătă (18 aprilie) în est, sud-est, la munte şi local în rest. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de 60…80 km/h”, au transmis meteorologii.

viewscnt

IDF anunţă că a efectuat aproape 11.000 de atacuri asupra Iranului

Mesh publicitar desprins de pe faţada unui bloc din Timişoara, cu tot cu plăcile de beton care au cedat, ajungând pe trotuar / Fritz: Cineva a dat găuri / Cineva putea fi acolo în acel moment / Firma mai fusese amendată – FOTO