Întâlnire controversată la Moscova: Fostul ministru de externe din Guvernul Cioloș, la masă cu Serghei Lavrov

#image_title

Comănescu, fost ministru de externe în guvernele Cioloș și Tăriceanu și fost consilier prezidențial pentru politică externă al președintelui Traian Băsescu, a publicat pe contul său de X fotografii cu Lavrov, declarând că întrevederea a fost „fructuoasă”. Totuși, în spațiul public și diplomatic, gestul este perceput ca fiind în contradicție cu poziția oficială a României, stat membru UE care a susținut ferm sancțiunile economice împotriva Rusiei în urma agresiunii neprovocate asupra Ucrainei.

România a adoptat, împreună cu partenerii europeni, măsuri restrictive severe împotriva Federației Ruse: sancțiuni individuale, sancțiuni economice sectoriale și restricții comerciale în regiunile anexate ilegal sau ocupate. Relațiile comerciale bilaterale româno-ruse au fost afectate profund în ultimii trei ani, în linie cu aceste măsuri.

În acest context, dialogul public între secretarul general al OCEMN și șeful diplomației de la Kremlin ridică semne de întrebare privind compatibilitatea între mandatul internațional al lui Comănescu și poziția de membru al unei comunități euroatlantice care sancționează regimul Putin.

Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a profitat de întrevederea cu diplomatul român pentru a o încadra într-o logică strategică mai largă: inițiativa președintelui Vladimir Putin de creare a unui „Parteneriat Eurasiatic Extins”. Comunicatul rus subliniază rolul OCEMN în consolidarea unei „identități independente a regiunii Mării Negre”, cu accent pe „dialogul depolitizat și pragmatic” și cooperarea în domenii cheie precum transportul, digitalizarea, securitatea energetică și alimentară.

Această viziune intră în opoziție directă cu noua strategie a Uniunii Europene pentru Marea Neagră, adoptată recent. Strategia UE definește agresiunea rusă drept un factor major de destabilizare regională, subliniind necesitatea unui răspuns coordonat din partea Europei și a aliaților săi pentru apărarea valorilor democratice și a securității.

Într-un comunicat propriu, OCEMN a confirmat întrevederea, descriind-o drept „un schimb de opinii privind rolul organizației în promovarea cooperării economice în regiunea Mării Negre”. Tonul rezervat contrastează cu limbajul explicit și strategic al părții ruse, dar evită să menționeze contextul geopolitic tensionat.

Organizația, care are sediul la Istanbul și reunește 13 state membre, inclusiv România, Rusia și Ucraina, a fost fondată în 1992 pentru a încuraja cooperarea economică regională. Cu toate acestea, în prezent, în contextul agresiunii ruse asupra Ucrainei, orice demers diplomatic care implică dialog direct cu oficiali sancționați ai regimului de la Moscova capătă valențe politice semnificative.

Ministrul rus Serghei Lavrov figurează pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene, ale Statelor Unite și ale Marii Britanii. Întâlnirea cu acesta, chiar și în cadrul unui format multilateral precum OCEMN, ridică semne de întrebare privind respectarea de către România a angajamentelor sale externe și a politicii oficiale de izolare diplomatică a Moscovei.

Până în prezent, Ministerul Afacerilor Externe de la București nu a emis nicio reacție oficială cu privire la această întâlnire. De asemenea, nu este clar dacă MAE sau Președinția României au fost informate în prealabil ori au avizat această interacțiune.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Mihail Neamțu (AUR) rămâne la șefia Comisiei de Cultură după ce a distribuit o poză trucată cu ministrul Oana Țoiu. Simion refuză să-l schimbe

Coliziune între un autoturism şi un utilaj agricol: două persoane au ajuns la spital