Inter Milano câștigă cu 2-0 împotriva lui Como și rămâne în cursa pentru titlu

Campioana en titre a Italiei a deschis scorul prin Carlos Augusto (min.48), în timp ce Marcus Thuram a închis tabela de marcaj în prelungirile jocului (min.90+2). Thuram şi-a trecut în cont al 12-lea gol din acest sezon în Serie A, alăturându-se în fruntea clasamentului golgheterilor lui Mateo Retegui (Atalanta), sscrie agerpres.ro.

Cu 37 de puncte, Inter, care are un meci mai puţin decât rivalii săi, s-a apropiat la un punct de Napoli (locul 2, 38 pct) şi menţine presiunea pe Atalanta (locul 1, 40 pct), care a obţinut a 11-a victorie consecutivă duminică în partida cu Empoli (3-2).

În cealaltă partidă disputată luni, Udinese s-a impus pe terenul Fiorentinei cu scorul de 2-1, graţie unui gol spectaculos al căpitanului francez Florian Thauvin (min.57). Udinese, care fusese condusă din min.8 în urma unui penalty transformat de Moise Kean, a egalat în min.49 prin Lorenzo Lucca.

Udinese rămâne pe locul 9, cu 23 pct, la opt puncte distanţă de adversarul zilei (locul 5, 31 pct).

Rezultate din etapa a 17-a:

Vineri, 20 decembrie

Verona – AC Milan 0-1

Sâmbătă, 21 decembrie

Torino FC – Bologna 0-2

Genoa – Napoli 1-2

Lecce – Lazio Roma 1-2

Duminică

AS Roma – Parma 5-0

Venezia – Cagliari 2-1

Atalanta Bergamo – Empoli 3-2

Monza – Juventus Torino 1-2

Luni

Fiorentina – Udinese 1-2

Inter Milano – Como 2-0

Lider în clasament este Atalanta Bergamo cu 40 pct, urmată de Napoli 38 pct, Inter Milano 37 pct, Lazio Roma 34 pct etc.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Se face tranzacția sfârșitului de an în România: Un hotel iubit de milioane de români, preluat de un gigant mondial

Gigi Becali, trădat de propria familie! Dezvăluirea care îl va scoate din minţi. Călin Georgescu, direct vizat