Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit, joi seară, în cadrul unei acțiuni de căutare și salvare a persoanelor, desfășurată în Marea Neagră, după ce la bordul unei nave comerciale, care tranzita zona economică exclusivă a României, a avut loc un incendiu.
”În data de 27.08.2026, în jurul orei 19:00, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost informați de către MRCC Constanța cu privire la faptul că la bordul unei nave comerciale aflate în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 20 de mile marine Sud-Est Sfântul Gheorghe, s-a produs un incendiu. MRCC Constanța a declanșat o operațiune de căutare și salvare a persoanelor aflate în pericol pe mare, prima intervenție fiind asigurată de către un mijloc de mobilitate navală din cadrul Gărzii de Coastă, desemnat coordonator la fața locului de către MRCC Constanța”, informează Garda de Coastă.
În urma informațiilor transmise de către o navă comercială aflată în zonă, potrivit căreia au fost observate persoane în apă, polițiștii de frontieră au acționat imediat pentru căutarea și salvarea acestora.
În urma desfășurării operațiunii de salvare, până la ora 21:00, toate cele 12 persoane, care s-au aflat la bordul navei comerciale, au fost salvate. Dintre acestea, zece persoane au fost salvate de către polițiștii de frontieră, una dintre ele fiind rănită, iar alte două au fost salvate de către echipajul navei comerciale.
”Operațiunea de căutare și salvare s-a desfășurat în condiții dificile, valurile având o înălțime de aproximativ 2,5 metri, dar intervenția rapidă a polițiștilor de frontieră care au coordonat cele două nave ARSVOM și nava comercială a asigurat salvarea tuturor persoanelor aflate în pericol”, a arătat sursa citată.
Potrivit unor surse oficiale, nava afectată era sub pavilionul Republicii Dominicane. O persoană din echipaj are răni grave la o mână, precizează sursele citate.

