Pompierii români aflați în Franța, respectiv Grecia, au desfășurat intervenții, inclusiv pe parcursul nopții, în cadrul misiunilor de pre-poziționare în cele două state, unde activitățile au fost adaptate permanent situației operative și riscului de producere a incendiilor de vegetație.
‘În Franța, activitatea pompierilor români a avut un caracter preponderent operativ. Echipajele Modulului RO-GFFF-V au intervenit pentru stingerea mai multor focare apărute între localitățile Correns, Montfort, Le Val și Carces’, informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Pompierii români au sprijinit, totodată, alimentarea cu apă a autospecialelor franceze care acționau în zone montane greu accesibile, susținând operațiuni desfășurate prin linii de furtun cu lungimi de aproximativ un kilometru.
Misiunile au continuat inclusiv pe parcursul întregii nopți, cu acțiuni de stingere, alimentare cu apă, patrulare și recunoaștere în teren, iar în urma evaluării situației operative împreună cu autoritățile franceze, aceleași tipuri de misiuni au fost menținute și pentru ziua de duminică.
În Grecia a fost desfășurat un exercițiu comun și misiuni patrulare în zone cu risc crescut de incendiu
‘Pentru testarea procedurilor specifice și anduranța lucrului în echipă, pompierii români au desfășurat, alături de modulul francez, un exercițiu comun care a simulat un incendiu de vegetație propagat la o clădire, cu trei victime surprinse în interior. Echipajele angrenate au intervenit pentru stingerea incendiului, căutarea și evacuarea victimelor și acordarea primului ajutor’, arată sursa citată.
Duminică, în contextul creșterii riscului de incendiu la nivelul 4, Modulul RO GFFF-V a executat o misiune de patrulare în zona de nord-est a localității Nea Makri, împreună cu pompierii și ofițerii de legătură eleni. Misiunea s-a încheiat fără situații care să necesite intervenția forțelor române.
Tot în acest weekend, reprezentanții eleni le-au prezentat pompierilor români și francezi o aplicație utilizată de pompierii din Grecia pentru gestionarea informațiilor operative, coordonarea și monitorizarea resurselor menită să sprijine procesul decizional pe timpul intervențiilor.


