in ,

Întrevedere Marian Neacșu – subsecretarul american Elbridge Colby; pe agendă – securitatea la Marea Neagră și cooperarea bilaterală

Întrevedere Marian Neacșu – subsecretarul american Elbridge Colby; pe agendă – securitatea la Marea Neagră și cooperarea bilaterală

Situația de securitate din Marea Neagră, continuarea progreselor privind NATO 3.0 și cooperarea bilaterală România – SUA au fost subiectele abordate în cadrul întâlnirii avute joi de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și subsecretarul pentru politici în cadrul Departamentului pentru Război al SUA, Elbridge Colby, aflat în vizită în România.

‘A fost reiterat angajamentul părților pentru consolidarea apărării, în interesul reciproc al celor două state. Ministrul român a reafirmat angajamentul României de a-și consolida rolul de partener al SUA la Marea Neagră și de a-și asuma responsabilitatea pentru securitatea Flancului estic și apărarea convențională a Europei. În context, a precizat că România este pregătită să sprijine o prezență solidă a trupelor americane pe teritoriul său’, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne transmis AGERPRES.

Neacșu a evidențiat necesitatea unei viziuni comune pe termen lung asupra Mării Negre, care să integreze securitatea regională, protecția infrastructurilor critice și a rutelor comerciale de aprovizionare.

El a prezentat planurile privind dezvoltarea, împreună cu Bulgaria, a viitorului hub de securitate la Marea Neagră, ca instrument pentru consolidarea cooperării regionale și a schimbului de informații.

‘O atenție deosebită a fost acordată rolului MAI în asigurarea continuității serviciilor esențiale, protejarea populației și gestionarea situațiilor de criză. Ministrul a subliniat că instituțiile reziliente și capacitatea de răspuns la amenințări hibride contribuie la susținerea angajamentelor de securitate ale României’, arată sursa citată.

Conform MAI, întrevederea a oferit ocazia reafirmării importanței dialogului strategic româno-american și a interesului pentru o cooperare practică, orientată către întărirea securității și rezilienței.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Niculescu – întâlnire cu ministrul albanez de Externe: România susține deplin parcursul european al Albaniei

Niculescu – întâlnire cu ministrul albanez de Externe: România susține deplin parcursul european al Albaniei

Arta și frumusețea păpușilor japoneze, într-o expoziție la MNAR; 67 de exponate, reunite în patru secțiuni

Arta și frumusețea păpușilor japoneze, într-o expoziție la MNAR; 67 de exponate, reunite în patru secțiuni