in

Investitori privaţi la FIFA: un proiect care „ridică multe semne de întrebare”, avertizează preşedintele federaţiei franceze

Investitori privaţi la FIFA: un proiect care „ridică multe semne de întrebare”, avertizează preşedintele federaţiei franceze

Preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF), Philippe Diallo, a declarat, miercuri, că proiectul FIFA de a deschide porţile investitorilor privaţi, prin intermediul unei societăţi afiliate asociaţiei care administrează fotbalul mondial, ridică „multe semne de întrebare”.

„Am aflat dintr-un comunicat de presă despre un proiect foarte important despre care nu avem nicio informaţie. Şi care (…) ridică multe întrebări, fără ca noi, federaţiile, să fi fost implicate şi fără să dispunem de informaţii concrete pentru a ne pronunţa asupra unor subiecte care sunt, evident, fundamentale pentru viitorul fotbalului”, a spus el la France Inter.

Marţi, FIFA a anunţat că intenţionează să înfiinţeze o societate, FIFA Forward Enterprise (FEE), cu scopul de a-şi gestiona activităţile comerciale şi organizarea turneelor, precum şi de a atrage investitori externi, promiţând o sumă de 10 miliarde de dolari pentru finanţarea dezvoltării fotbalului. „FIFA ar păstra controlul exclusiv asupra FEE prin intermediul unei reprezentări majoritare în consiliul de administraţie”, se precizează, precum şi „autoritatea exclusivă” asupra guvernanţei fotbalului, competiţiilor, calendarului şi deciziilor de natură regulamentară.

CITEȘTE ȘI „Nimeni nu are dreptul să vândă sportul nostru”: Blatter reacţionează la informaţiile privind ”vânzarea” Cupei Mondiale / Ce spune premierul Marii Britanii

În timp ce UEFA a reacţionat încă înainte de oficializarea proiectului, considerându-l „o linie pe care instituţiile care guvernează fotbalul nu ar trebui să o depăşească niciodată”, Diallo a anunţat că va avea, încă de miercuri, discuţii cu principalele federaţii europene şi cu preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, pentru a afla „cum să abordeze” acest proiect.

Fără a se alătura criticilor virulente formulate în ultimele zile la adresa preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, cu privire la mai multe polemici apărute în timpul Cupei Mondiale, precum ridicarea suspendării americanului Folarin Balogun după intervenţia preşedintelui Donald Trump, Diallo a explicat că i-a transmis lui Infantino „necesitatea unei relaţii mai exigente în ceea ce priveşte procesul decizional şi orientarea în domeniul fotbalului”.

„Pentru că, din păcate, uneori aflăm despre anumite decizii fără să fi fost implicaţi şi fără să fi putut să ne exprimăm cu adevărat părerea cu privire la aceste orientări”, a precizat el.

Philippe Diallo a mai spus că „nu estet un fan al pauzelor de hidratare, deoarece acestea schimbă natura jocului”.

„Există aspecte asupra cărora va trebui cu siguranţă să revenim, să discutăm, poate cu privire la procese decizionale ceva mai transparente, în care naţiuni precum Franţa, care este una dintre marile naţiuni ale fotbalului, să fie mai implicate”, a continuat el.

CITEȘTE ȘI The Times: Infantino ar fi dispus să vândă o parte din Cupa Mondială unor investitori privaţi / Reacţia UEFA: Nimeni dintre noi nu este proprietarul fotbalului. Nu este de competenţa FIFA să îl vândă viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Maraton de poveşti romantice vechi şi noi, în august, la DIVA

Maraton de poveşti romantice vechi şi noi, în august, la DIVA

ANAF:Fraudă fiscală de peste 2,1 milioane de lei produsă în urma unor transferuri între firme de 32 milioane de lei şi taxe neachitate de 13 milioane de lei

ANAF:Fraudă fiscală de peste 2,1 milioane de lei produsă în urma unor transferuri între firme de 32 milioane de lei şi taxe neachitate de 13 milioane de lei