in ,

Ioana Dogioiu: Listarea la bursă a unor companii de stat este o operaţiune care aduce beneficii şi la ea s-a mai recurs. Nu înţeleg de ce suntem atât de speriaţi / Nu se vând, nu se privatizează, cum s-a privatizat Petromul, de exemplu

Ioana Dogioiu: Listarea la bursă a unor companii de stat este o operaţiune care aduce beneficii şi la ea s-a mai recurs. Nu înţeleg de ce suntem atât de speriaţi / Nu se vând, nu se privatizează, cum s-a privatizat Petromul, de exemplu

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi că listarea la bursă a unor companii de stat este o operaţiune care aduce beneficii şi la ea s-a mai recurs şi nu înţelege de ce sunt atât de speriaţi, ea arătând că acestea nu se vând, nu se privatizează, cum s-a privatizat Petromul, de exemplu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a fost întrebat, după şedinţa de Guvern, despre acuzaţiile aduse de AUR că, prin listarea unor companii de stat la bursă, se fac abuzuri.

”În primul rând, am să spun, nu ştiu câta oară, acelaşi lucru, ceea ce a spus şi domnul prim-ministru, a spus şi doamna vicepremier, listarea aceasta, ceea ce s-a prezentat în spaţiu public, a prezentat chiar doamna vicepremier, este o recomandare, nu este o decizie fapt împlinit. Este o recomandare care va mai trece printr-o serie de etape în privinţa listării, printr-o evaluare. În general, un proces de listare finalizat, poate să dureze aproximativ un an de zile, minimum. Deci, nu se pune problema că mâine vor fi scoase pe bursă acţiuni. Nu. Este un proces, este deocamdată la nivel de recomandare, trebuie luate nişte decizii, trebuie făcute evaluări şi aşa mai departe”, a spus Ioana Dogioiu.

Ea a precizat că ”în orice caz, niciunei companii care a fost listată la bursă nu i-a mers mai rău decât înainte de a fi listată la bursă, dimpotrivă”, arătând că vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat toate datele.

”Listarea la bursă este o operaţiune care aduce beneficii şi la ea s-a mai recurs. Nu înţeleg de ce suntem atât de speriaţi de listarea la bursă, în condiţiile în care ea a avut succes, inclusiv cu Hidroelectrica, care este poate cel mai important, asemenea succes. Deci nu văd care ar putea fi abuzurile”, a menţionat Ioana Dogioiu.

Ea a arătat că era unul dintre jaloanele din PNRR, important, privind listarea unor companii.

”PNRR-ul acesta nu trebuie văzut, din punctul meu de vedere, cel puţin şi cred că asta este un lucru foarte important, ca o ghilotină care ne stă deasupra capului. Ori facem, ori nu facem, indiferent ce vrem noi să facem. Nu. Reformele pe care noi ne le-am asumat prin PNRR, inclusiv în privinţa companiilor de stat, sunt nişte reforme care fac bine societăţii româneşti, economiei româneşti, sunt nişte reforme benefice, care transparentizează, care sporesc valoarea. Ne facem bine primind şi nişte bani pentru asta, ceea ce nu e neapărat un lucru rău. Deci nu văd de ce trebuie privită neapărat din perspectiva asta, trebuie privita din perspectiva interesului pe care îl avem şi da, eu consider că este un lucru bun faptul că există o dezbatere pe această temă. E absolut normal să există dezbaterea, condiţia ca dezbaterea să se discute în termeni corecţi”, a declarat ea.

Ioana Dogioiu a menţionat că aceste companii ”nu se vând, cum tot vede”.

”Nu se vând, nu se privatizează, cum s-a privatizat Petromul, de exemplu, la un moment dat, sau altele, am dat un exemplu că e cel mai cunoscut, ci se vând pachete minoritare de acţiuni şi statul român rămâne acţionarul majoritar cu control asupra companiei în continuare, chiar dacă acolo unde decizia aceasta de listare va fi definitivată”, a spus ea.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Constanța: O nouă arestare preventivă în urma celor 76 de percheziții din Operațiunea ‘Calul Troian’

Constanța: O nouă arestare preventivă în urma celor 76 de percheziții din Operațiunea ‘Calul Troian’

Pierderile americane în Operaţiunea Epic Fury ar putea fi subestimate, potrivit The Intercept, care evocă diferenţe uimitoare în datele prezentate de Pentagon

Pierderile americane în Operaţiunea Epic Fury ar putea fi subestimate, potrivit The Intercept, care evocă diferenţe uimitoare în datele prezentate de Pentagon