Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, după întâlnirea cu preşedintele Bundestagului, că legăturile parlamentare dintre cele dou ţări sunt esenţiale pentru dezvoltarea cooperării, în beneficiul popoarelor noastre şi pentru o Europă coezivă.
”Am avut astăzi o întrevedere cu Preşedintele Bundestagului, doamna Bärbel Bas, cu care am discutat despre relaţiile excelente dintre România şi Germania, precum şi despre mai multe teme de pe agenda internaţională. Legăturile parlamentare dintre ţările noastre sunt esenţiale pentru dezvoltarea cooperării, în beneficiul popoarelor noastre şi pentru o Europă coezivă.”, a scris Iohannis pe X.
Cu o zi în urmă, preşedintele Klaus Iohannis a fost primit de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin.
Cei doi şefi de stat au încurajat dezvoltarea cooperării economice şi a investiţiilor bilaterale, Germania fiind, de mulţi ani, primul partener comercial al României şi al doilea mare investitor în economia românească. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, inclusiv din perspectiva instalării unei noi Administraţii la Casa Albă, la începutul anului viitor, necesitatea consolidării relaţiei transatlantice pentru a asigura în continuare securitatea Europei în faţa ameninţărilor actuale, afirmând că România şi Germania vor continua să sprijine Ucraina pentru a rezista agresiunii ruse, precum şi parcursul european al acesteia şi al Republicii Moldova.