Cristoiu a subliniat lipsa de transparență și dezbatere, punând la îndoială dacă Fritz a avut vreun contracandidat și criticând ideea unui „congres de fațadă”, fără miză reală.
Jurnalistul a ironizat și prezența Salomeei Zurabișvili, prezentată în presă ca „președinta pro-europeană a Georgiei”, deși, spune el, aceasta nu mai deține funcția oficială și a fost „impusă de americani”, într-o comparație forțată cu Maia Sandu sau Sorin Grindeanu în perioada sa de conflict cu PSD.
Cristoiu a remarcat și primirea entuziastă a lui Ilie Bolojan la congres, în calitate de premier desemnat, considerând discursul acestuia „în ton USR-ist”, cu teme precum eliminarea privilegiilor și promisiunea unui guvern orientat spre fapte. În opinia sa, Bolojan este tratat ca un „nou Mesia” al USR, într-un context în care fondatorul partidului, Nicușor Dan, pare să fi fost uitat.
În încheiere, Cristoiu afirmă că asistăm la o nouă etapă în „războiul dintre cele două palate”, în care Ilie Bolojan înregistrează o a doua victorie importantă. El susține că USR îl vede pe Bolojan ca pe un „ayatollah al tefeliștilor” și preconizează că acesta va influența profund guvernarea, ducând la o „USR-izare” a Executivului, cu posibile tensiuni pentru PSD.