in ,

Ionel Bogdan (PNL): S-a format o nouă majoritate la Camera Deputaților, între PSD și AUR

Ionel Bogdan (PNL): S-a format o nouă majoritate la Camera Deputaților, între PSD și AUR

Deputatul PNL Ionel Bogdan a susținut marți că, odată cu începutul sesiunii parlamentare, ”s-a format o nouă majoritate la Camera Deputaților, între PSD și AUR” și a precizat că ieșirea din sala de plen a colegilor săi a vrut să demonstreze tocmai acest lucru.

”S-a format o nouă majoritate în Camera Deputaților între PSD și AUR, care a schimbat, fără să anunțe liderii de grupuri, funcții care reveneau Partidul Național Liberal și Uniunii Salvați România, lucru care este inacceptabil, având în vedere că aceste funcții au fost negociate la începutul acestei legislaturi, conform Regulamentului și cu semnătura tuturor liderilor de grup. Practic, cei de la PSD și AUR și-au încălcat, până la urmă, o cutumă parlamentară și acest lucru nu este normal. Am vrut, prin acest gest pe care l-am făcut, să arătăm că există o majoritate în Camera Deputaților formată din PSD și AUR – o majoritate care era de așteptat. Și, drept urmare, credem că poate fi nominalizat și viitorul premier, că deja are o majoritate sustenabilă”, a declarat Ionel Bogdan la Parlament.

Întrebat despre participarea la viitoarele ședințe ale Camerei Deputaților, el a spus că urmează să se decidă în interiorul grupului PNL.

”Vom lua deciziile în interiorul grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi nu este normal. Și nu vorbim aici de o funcție sau alta, ci de principiu, pentru că nu vorbim de Putere sau Opoziție, vorbim de ponderea partidelor în Camera Deputaților. Nu vorbim, drept urmare, despre o persoană sau alta. Nu despre asta este vorba, este vorba de cutuma parlamentară, este vorba de Regulamentul Camerei Deputaților, este vorba până la urmă de principiile care guvernează această Cameră”, a transmis deputatul PNL.

El a menționat că PNL rămâne cu un singur membru din doi în Biroul permanent, ”ceea ce nu este normal”.

Marți, prima ședință de plen a Camerei Deputaților din sesiunea ordinară a început cu dispute între parlamentari privind repartizarea funcțiilor din Biroul permanent. Deputații PNL și USR au contestat propunerea prezentată în plen și au părăsit ulterior sala.

Președintele de ședință, Natalia Intotero, a prezentat la începutul reuniunii propunerea de repartizare a funcțiilor de vicepreședinți, secretari și chestori ai Camerei Deputaților, care urma să fie supusă votului deschis.

Conform propunerii, funcțiile de vicepreședinte urmau să fie repartizate astfel: grupul parlamentar PSD – un loc, grupul parlamentar AUR – un loc, grupul parlamentari PNL – un loc, grupul parlamentar USR – un loc; pentru secretari: PSD – un loc, AUR – un loc, grupul parlamentar al minorităților naționale – un loc, S.O.S. România – un loc; pentru chestori: PSD – două locuri, AUR – un loc și grupul Parlamentar UDMR – un loc.

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a contestat repartizarea și a susținut că ceea ce a citit președinta de ședință ”este o minciună”, pentru că Regulamentul nu este respectat.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO Camera Deputaților și-a ales noul Birou permanent

VIDEO Camera Deputaților și-a ales noul Birou permanent

Olt: Spațiul aerian de la Deveselu – Caracal, survolat cu avioane și elicoptere în cadrul exercițiului ”Scutul 26”

Olt: Spațiul aerian de la Deveselu – Caracal, survolat cu avioane și elicoptere în cadrul exercițiului ”Scutul 26”