Ionuț Moșteanu (USR) îl consiliază online pe premierul Ciolacu după diputa dură avută cu fostul președinte pe care îl numește ‘inventatorul șprițului’

„Am 2 sfaturi pentru Ciolacu:

– niciodată nu te-apuci să scrii pe Facebook după șpriț!

– nu te cerți la șpriț cu inventatorul șprițului că nu ai cum să câștigi!”, a scris Moșteanu pe Facebook.

După atacul lansat de Traian Băsescu, prin care îi cerea demisia lui Marcel Ciolacu, premierul a ripostat printr-o postare în care îl numește pe fostul președinte „turnător ordinar”. Schimbul de replici a continuat în comentariile postărilor.

„Buna seara domnule premier.

Imi permit sa va dau un sfat: 1. Pentru problemele economice din perioada crizei globale (2008-2011) rog consultati-l pe domnul primar Emil Boc, aliatul dvs. din PNL, care la acea vreme era premier. Emil Boc v-ar putea da explicatii din care puteti invata cate ceva.

2. In privinta acuzatiilor personale pe care mi le aduceti, sincer, cred ca nu sunteti persoana care sa poata intelege raspunsurile mele. Stiti ca sunt foarte multi care citesc, dar nu inteleg ce au citit.

3. Domnule premier am o rugaminte la dumneavoastra: faceti va rog un bine acestei tari si demisionati. Intelegeti ca din incompetenta faceti mult rau tarii si oamenilor. Nu va suspectez ca vreti sa faceti rau cuiva. Pur si simplu atata puteti. Sa aveti o seara minunata”, a scrie Băsescu.

În replică, Marcel Ciolacu a comentat: „Eu credeam că ați înțeles, tovarășe Petrov, că un căpitan nu își abandonează niciodată nava în furtună.”

Marcel Ciolacu îl acuză pe fostul președinte Traian Băsescu de ipocrizie și lipsă de rușine când vorbește despre datorii, economie, justiție, relația cu americanii și alegeri: „turnător ordinar – tu nu mai ești bun nici să le arăți oamenilor cum se prepară whisky-ul cu gheață”.

Marcel Ciolacu a postat pe Facebook, vineri seara, mesajul:

`Pentru turnătorul la securitate Petrov:

1. Vorbești fără rușine de datorii, când tu ai tăiat pensiile și salariile românilor, ai crescut TVA la 24% și ai adus FMI în România!

2. Vorbești fără rușine de economie, când tu ai adus cea mai mare criză economică din istoria modernă a României. Și ai lăsat banii țării pe mâna uneia ca Elena Udrea, care a furat tot, până la ultimul leu, cu terenurile ei în pantă, în timp ce tu ai ordonat să se închidă școli și spitale.

3. Vorbești fără rușine de justiție, când ești cel mai corupt președinte din istorie. Ai reușit unica performanță de a avea jumătate de familie la pușcărie. Apropos, Bercea Mondialu ce mai face?!

4. Vorbești fără rușine de relația cu americanii, când singura ta strategie pe tema SUA a fost, citez: .

5. Vorbești fără rușine de alegeri, când tu ai ajuns președinte a doua oară furând voturi cu nesimțire – trei pe secundă chiar la Paris. Chiar nu ți-e jenă, Petrov?!

Turnător ordinar – tu nu mai ești bun nici să le arăți oamenilor cum se prepară whisky-ul cu gheață. Un rebut politic scos în față de frații lui de arme, să mai agite românii în campanie.

Uită-te în față, Petrov! O să vezi doar lada de gunoi a istoriei”.

Mai devreme, Traian Băsescu a scris, tot pe Facebook, „Guvernarea USL cu Ciolacu premier a adus România într-o criză multiplă”, „Parcă nimeni nu conduce”.

„Singurul lucru pe care domnul Ciolacu îl mai poate face pentru ţară este să demisioneze. Poate asta îi reuşeşte”, scria Băsescu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Serie A: Lazio a reuşit să se impună la Bergamo, 1-0 cu Atalanta

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi