in ,

Irak: Un tribunal condamnă șase cetățeni francezi la închisoare pe viață pentru apartenență la Statul Islamic

Irak: Un tribunal condamnă șase cetățeni francezi la închisoare pe viață pentru apartenență la Statul Islamic

Un tribunal irakian a condamnat marți șase cetățeni francezi la închisoare pe viață și pe un al șaptelea la 15 ani de detenție, găsindu-i vinovați de apartenență la Statul Islamic, transmite Reuters, citând un martor la proces.

Bărbații au făcut parte dintr-un grup de 47 de cetățeni francezi, suspecți de apartenență la gruparea Statul Islamic, transferați anul trecut din centre de detenție din nord-estul Siriei în Irak, în cadrul unui acord mai amplu de relocare coordonat de forțele americane și autoritățile irakiene.

Judecătorul care a prezidat procesul a declarat că pedepsele au fost aplicate în baza legislației irakiene antiteroriste, pentru aderare la gruparea Statul Islamic și răspândirea fricii. El a adăugat că instanța a optat pentru închisoare pe viață în locul pedepsei cu moartea, având în vedere vârsta tânără a inculpaților.

Un al șaptelea cetățean francez, în vârstă de 23 de ani, a primit 15 ani de închisoare.

Abbas al-Maliki, unul dintre avocații inculpaților, a declarat că aceștia vor contesta pedepsele la Curtea de Casație.

Irakul a deschis procesul împotriva cetățenilor francezi luna trecută.

În 2014, gruparea Statul Islamic a preluat controlul asupra unor teritorii vaste din Irak și Siria, fiind ulterior alungată din ‘califatul’ pe care îl autoproclamase. Mulți dintre luptătorii grupării au fost prinși, dar rămășițe ale organizației jihadiste continuă să fie active.

În luna ianuarie, Statele Unite au anunțat că au început transferul din Siria în Irak al persoanelor afiliate Statului Islamic, pe fondul îngrijorărilor legate de securitatea centrelor de detenție din nord-estul Siriei, după ce forțele conduse de kurzi au pierdut controlul asupra unor părți din regiune.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cazul Carfil/Predoiu: Ne putem aștepta la escaladări pe linia sabotajelor; instituțiile noastre trebuie sprijinite și dezvoltate accelerat

Cazul Carfil/Predoiu: Ne putem aștepta la escaladări pe linia sabotajelor; instituțiile noastre trebuie sprijinite și dezvoltate accelerat

AnulBrâncuși/Gorj: Procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ‘Calea Eroilor’ de la Târgu Jiu

AnulBrâncuși/Gorj: Procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ‘Calea Eroilor’ de la Târgu Jiu