in ,

Iran: Zeci de mii de participanți la slujba de înmormântare pentru Ali Khamenei săvârșită în a doua zi a funeraliilor publice

Iran: Zeci de mii de participanți la slujba de înmormântare pentru Ali Khamenei săvârșită în a doua zi a funeraliilor publice

Iranul a organizat duminică slujba de înmormântare pentru fostul său lider suprem asasinat, Ali Khamenei, la care au participat zeci de mii de persoane, inclusiv înalți oficiali ai țării, în a doua zi a funeraliilor publice în care au răsunat apeluri la răzbunare împotriva Statelor Unite și a Israelului, transmite EFE.

De la primele ore ale dimineții de duminică, o mulțime de persoane cu steaguri iraniene și portrete ale lui Ali Khamenei s-a adunat la marea moschee Mossala din Teheran pentru a-și lua rămas-bun de la cel care a condus țara timp de peste 36 de ani și care a fost asasinat în prima zi a războiului declanșat de Israelul și SUA, pe 28 februarie.

Ayatollahul Yafar Sobhani, una din principalele autorități religioase șiite din Iran, a condus rugăciunile pentru Ali Khamenei și cei patru membri ai familiei sale decedați în atacuri, incitând participanții să strige ‘Moarte Americii’ și ‘Moarte Israelului’.

La slujbă au mai participat președintele țării, Masud Pezeshkian, președintele Parlamentului, Mohamad Baqer Qalibaf, și șeful puterii judiciare, Gholam Hossein Mohseni Ejei, printre alte autorități, precum și trei dintre copiii liderului suprem iranian decedat, Mostafa, Masud și Meisam, ceea ce a făcut și mai notabilă absența celui de-al doilea fiu și succesor ca lider suprem, Mojtaba.

În timpul evenimentului, strigătele de răzbunare s-au făcut auzite mai puternic ca niciodată în incintă.

‘Singurul nostru slogan: Răzbunare, răzbunare!’, au strigat participanții în cor.

În mulțime se remarca un portret al președintelui american Donald Trump pe radarul unei mitraliere, însoțit de fraza ‘Se va vărsa sânge’.

Din cauza participării masive a credincioșilor, mass-media iraniene au raportat că sala principală a moscheii a fost închisă pentru public.

Ceremoniile funerare pentru moartea lui Ali Khamenei au început vineri cu o ceremonie oficială de prezentare a unui ultim omagiu la care au participat înalți funcționari ai țării, precum și autorități și delegații străine.

Ceremoniile se vor prelungi la marea moschee Mossala până la ora 20:00 (16:30 GMT), iar luni, cortegiul funerar va străbate străzile capitalei iraniene pentru ca apoi, marți, trupului fostului lider suprem să fie transportat în orașul Qom.

Miercuri sunt prevăzute priveghiuri în Irak.

În cele din urmă, Ali Khamenei va fi înmormântat joi în mausoleul imamului Reza, cel de-al optulea imam al șiiților, în orașul sfânt Mashhad din nord-estul Iranului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Unitatea 1 CNE Cernavodă, reconectată la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 CNE Cernavodă, reconectată la Sistemul Energetic Național

Iași: Pacienți din țară și străinătate vor fi salvați în urma unei prelevări de organe

Iași: Pacienți din țară și străinătate vor fi salvați în urma unei prelevări de organe