in ,

Iranul acuză Statele Unite că favorizează „escaladarea tensiunilor”

Iranul acuză Statele Unite că favorizează „escaladarea tensiunilor”

Armata iraniană a acuzat sâmbătă Statele Unite că favorizează „escaladarea tensiunilor” în războiul din Orientul Mijlociu şi a avertizat aliaţii Washingtonului din regiune, cerându-le să „reconsidere cooperarea lor”, informează AFP.

„Statele Unite se îndreaptă rapid spre o escaladare a tensiunilor în războiul regional”, a declarat şeful forţelor armate iraniene, generalul Ali Abdollahi, într-un comunicat citat de televiziunea de stat.

Cu o zi înainte, preşedintele american Donald Trump ameninţase că va lovi Iranul „foarte tare”, în timp ce mass-media americane a relatat că Washingtonul avea în vedere noi bombardamente masive în acest weekend, în special împotriva infrastructurilor energetice.

Totuşi, Donald Trump nu ar fi dat încă undă verde acestei campanii, potrivit postului american CBS, care citează mai multe surse anonime.

„Orice ţară care se ridică ca scut defensiv al Americii criminale şi agresive va fi condamnată la flăcările războiului”, a ameninţat sâmbătă generalul Abdollahi, referindu-se la aliaţii Washingtonului din regiune – vizaţi deja în mod regulat de Iran de la începutul conflictului.

Războiul din Orientul Mijlociu a început în 28 februarie cu o campanie de bombardamente israeliano-americane împotriva Iranului şi a provocat mii de morţi în regiune, în special în Iran şi în Liban.

În această săptămână, Iranul şi Statele Unite au reluat schimburile de lovituri nocturne după câteva zile de acalmie, deşi nu s-a semnalat niciun atac în noaptea de vineri spre sâmbătă.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Şefa Gărzii de Mediu Timiş, după acuzaţiile ministrului Diana Buzoianu că nu a văzut o groapă ilegală de gunoaie lângă Timişoara: În ultimii 5 ani am acumulat 35 de controale pe raza localităţii – FOTO / VIDEO

Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân – INSP: Alăptarea reprezintă una dintre cele mai eficiente intervenţii de sănătate publică / România nu are date oficiale recente care să actualizeze indicatorul privind alăptarea exclusivă până la vârsta de şase l