Strâmtoarea Ormuz, o miză majoră în războiul din Orientul Mijlociu, va rămâne închisă navigației până când Washingtonul nu va accepta ‘toate condițiile’ puse de Teheran, a insistat duminică Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), armata de elită a Iranului, spulberând speranțele unei rezolvări rapide a conflictului, relatează AFP.
‘Inamicul și-a concentrat toate eforturile pe deschiderea Strâmtorii Ormuz (…) și acum această strâmtoare este în realitate un teatru de război pentru noi și nu mai este doar o rută maritimă’, a declarat Corpul Gardienilor.
‘Strategia noastră actuală este de a menține această strâmtoare închisă până când inamicul va accepta toate condițiile noastre’, a mai spus IRGC.
Cu mult înaintea dosarului nuclear și a programului de rachete balistice invocate la sfârșitul lunii februarie pentru a justifica ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, redeschiderea acestei rute vitale pentru comerțul global cu hidrocarburi este acum principala prioritate a președintelui american Donald Trump. În ultimele zile, el a afirmat în repetate rânduri că negocierile decurg bine și că redeschiderea strâmtorii este iminentă.
Însă condițiile drastice enumerate de Teheran sâmbătă prefigurează o confruntare: Statele Unite trebuie ‘să pună capăt definitiv războiului și agresiunii’ împotriva Iranului și a aliaților săi, inclusiv din Yemen și Irak, să ridice blocada impusă porturilor iraniene, să acorde Iranului despăgubiri pentru daunele provocate de ostilități, să ridice sancțiunile împotriva economiei iraniene și să deblocheze necondiționat activele iraniene.
Fără acceptarea tuturor acestor cerințe, ‘strâmtoarea va rămâne închisă’, a avertizat secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională, Mohammad Bagher Zolghadr.
Negând existența unor negocieri cu Washingtonul, despre care președintele SUA a susținut în repetate rânduri că au loc, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat duminică că a existat ‘un schimb de mesaje prin intermediari’.
‘Asta nu se numește negociere. Asta se numește schimb de mesaje’, a argumentat Abbas Araghchi.
‘Intermediarii încă încearcă să restabilească o bază pentru negocieri’, a mai spus el, excluzând reluarea negocierilor atât timp cât SUA continuă încălcările protocolului de acord.
Iranul afirmă că se angajeaza în dialog doar cu Omanul pentru a stabili o viitoare rută de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz. Aceste discuții sunt ‘în fază finală’, a mai spus Araghchi.


