Teheranul a declarat că decizia sa de a nu participa la cea de-a doua rundă de discuții de pace cu SUA în Pakistan este ‘definitivă’, a relatat miercuri agenția semioficială iraniană Tasnim, citată de Xinhua.
Această decizie a fost anunțată cu puțin timp înainte ca președintele american Donald Trump să declare că va prelungi armistițiul pentru a da mai mult timp negocierilor, în condițiile în care actuala încetare a focului de două săptămâni urma să expire miercuri seara, ora Washingtonului.
Potrivit Tasnim, Pakistanul – în calitate de mediator – a fost informat cu privire la decizia Iranului, luată în scopul de a proteja pe deplin drepturile poporului iranian.
Agenția de presă Tasnim scrie că, în pofida propagandei și a speculațiilor răspândite de presa și oficiali din SUA, echipa de negociatori iranieni nu se va deplasa miercuri în Pakistan pentru reluarea discuțiilor, din diverse motive ce au fost transmise deja SUA prin intermediul Pakistanului.
SUA, potrivit Tasnim, au continuat blocada navală împotriva Iranului și au formulat ceea ce a descris drept ‘pretenții excesive’ în cadrul recentelor schimburi de opinii dintre cele două părți, ceea ce, potrivit sursei, a împiedicat realizarea unor progrese semnificative. Conform aceleiași media iraniene, presiunea navală exercitată de SUA, inclusiv blocada și alte ‘acțiuni ostile’, împreună cu ceea ce a descris drept încălcări ale angajamentelor, au obstrucționat participarea Iranului la următoarea rundă de negocieri de la Islamabad.
Trump a declarat că SUA au acceptat să amâne o lovitură planificată împotriva Iranului pentru a acorda Teheranului timp să prezinte o ‘propunere unitară’ înaintea unor posibile negocieri.
Între timp, Mahdi Mohammadi, consilierul pentru afaceri strategice al președintelui parlamentului iranian, a declarat miercuri, după postarea lui Trump pe Truth Social, că prelungirea armistițiului anunțată de Trump este o ‘manevră’ pentru a câștiga timp pentru un atac surpriză, avertizând că presiunea continuă exercitată de SUA pe mare ar necesita un răspuns din partea Teheranului.
Se preconiza ca delegațiile Iranului și SUA să se întâlnească săptămâna aceasta pentru a doua rundă de discuții în Pakistan, după eșecul primei sesiuni de convorbiri în zilele de 11 și 12 aprilie.


