in ,

Iranul declară că doreşte un „acord cuprinzător” cu SUA. Trump suspendă operaţiunea de escortare a navelor. Rubio: Faza ofensivă a războiului s-a „încheiat”. Hegseth: Lupta pentru Strâmtoarea Ormuz este „separată şi distinctă” de războiul cu Iranul

Iranul declară că doreşte un „acord cuprinzător” cu SUA. Trump suspendă operaţiunea de escortare a navelor. Rubio: Faza ofensivă a războiului s-a „încheiat”. Hegseth: Lupta pentru Strâmtoarea Ormuz este „separată şi distinctă” de războiul cu Iranul

Iranul va accepta doar „un acord echitabil şi cuprinzător” în cadrul negocierilor cu SUA pentru încetarea războiului din Orientul Mijlociu, a declarat miercuri ministrul de externe al ţării, Abbas Araghchi, în timp ce preşedintele Donald Trump a menţionat „progrese semnificative” în acest proces şi a suspendat operaţiunea de escortare a navelor în strâmtoarea Ormuz anunţată cu două zile în urmă, relatează Reuters.

„Vom face tot posibilul pentru a ne proteja drepturile şi interesele legitime în cadrul negocierilor”, a declarat ministrul de externe Abbas Araqchi, aflat la Beijing, după o întâlnire cu şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a relatat presa iraniană. „Acceptăm doar un acord echitabil şi cuprinzător”, a adăugat Araghchi.

El nu a menţionat propunerea lui Trump de a suspenda operaţiunea SUA de escortare a navelor prin Strâmtoarea Ormuz, propusă anterior ca un stimulent pentru a ajuta la ajungerea la un acord între cele două părţi.

Strâmtoarea a fost practic închisă de la începutul conflictului, pe 28 februarie, odată cu atacurile aeriene asupra Iranului din partea SUA şi a Israelului, blocând aproximativ 20% din aprovizionarea mondială cu petrol şi declanşând o criză energetică globală.

„Am convenit de comun acord că, deşi blocada va rămâne în vigoare, Proiectul Libertate va fi suspendat pentru o scurtă perioadă de timp pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat şi semnat”, a scris Trump pe reţelele sociale.

În urma postării lui Trump, contractele futures pe ţiţeiul Brent au scăzut cu 1,2%, la 108,60 dolari pe baril, după ce au înregistrat o scădere de 4% în sesiunea anterioară. Contractele futures pe ţiţeiul West Texas Intermediate din SUA au scăzut cu 1,2%, la 101,06 dolari pe baril, după ce înregistraseră o scădere de 3,9% cu o zi înainte.

Secretarul de stat american Marco Rubio şi alţi înalţi oficiali ai administraţiei au declarat marţi că Iranului nu i se poate permite să controleze traficul prin strâmtoare.

Iranul a blocat efectiv strâmtoarea, ameninţând că va desfăşura mine, drone, rachete şi ambarcaţiuni de atac rapid. Statele Unite au ripostat prin blocarea porturilor iraniene şi organizarea de traversări escortate pentru navele comerciale.

Armata SUA a declarat luni că a distrus mai multe ambarcaţiuni iraniene de mici dimensiuni, precum şi rachete de croazieră şi drone.

Cu toate acestea, un armistiţiu fragil convenit în urmă cu patru săptămâni se menţine.

TRUMP AFIRMĂ CĂ IRANUL DOREŞTE PACEA

Războiul a provocat moartea a mii de oameni, extinzându-se dincolo de Iran, în Liban şi în Golful Persic, şi a zguduit economia globală. Directorul Fondului Monetar Internaţional a declarat marţi că, chiar dacă conflictul s-ar încheia imediat, ar fi nevoie de trei până la patru luni pentru a face faţă consecinţelor.

Trump a declarat reporterilor în Biroul Oval că armata iraniană a fost redusă la a trage cu „pistoale de jucărie”, iar Teheranul doreşte pacea, în ciuda ameninţărilor publice.

„S-au înregistrat progrese semnificative către un acord complet şi definitiv cu reprezentanţii Iranului”, a afirmat el pe platforma sa Truth Social.

Conflictul exercită, de asemenea, presiune asupra administraţiei Trump înaintea alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului din noiembrie, pe fondul creşterii preţurilor la benzină care afectează buzunarele alegătorilor.

Trump a afirmat că atacurile americane şi israeliene au avut ca scop eliminarea a ceea ce el a numit ameninţări iminente din partea Iranului, invocând programele sale nucleare şi de rachete balistice, precum şi sprijinul acordat miliţiilor Hamas şi Hezbollah.

Iranul a calificat atacurile drept o încălcare a suveranităţii sale şi a afirmat că are dreptul să dezvolte tehnologie nucleară în scopuri paşnice, inclusiv îmbogăţirea uraniului, în calitate de parte la Tratatul de neproliferare nucleară.

Eforturile diplomatice de a pune capăt conflictului nu au dat încă rezultate. Oficialii americani şi iranieni au organizat o rundă de negocieri de pace faţă în faţă, dar încercările de a stabili noi întâlniri au eşuat.

HEGSETH SPUNE CĂ LUPTA PENTRU STRÂMTOAREA ORMUZ ESTE „SEPARATĂ ŞI DISTINCTĂ” DE RĂZBOIUL CU IRANUL

Secretarul apărării Pete Hegseth a insistat marţi că operaţiunea condusă de SUA pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz este „separată şi distinctă” de războiul mai amplu cu Iranul, cea mai concretă recunoaştere publică de până acum că acest conflict a evoluat mult dincolo de sfera sa iniţială, scrie POLITICO.

La rândul său, şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a afirmat marţi într-o conferinţă de presă susţinută la Casa Albă că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a „încheiat”.

Aceste declaraţii au fost făcute înainte ca Trump să anunţe suspendarea operaţiunii „Proiectul Libertate”, de „ghidare” a navelor prin strâmtoarea Ormuz.

Două nave comerciale sub pavilion american şi mai multe distrugătoare ale Marinei au fost atacate de forţele iraniene în timp ce tranzitau zona în această săptămână.

Izbucnirea violenţelor – şi ameninţările continue ale Iranului de a viza navele care încearcă să navigheze prin strâmtoare – demonstrează că Teheranul are încă puterea de a ameninţa calea navigabilă şi transporturile globale de petrol. Iar afirmaţia lui Hegseth că lupta pentru calea navigabilă este diferită de operaţiunile militare mai ample „Epic Fury” subliniază eforturile administraţiei Trump de a evita consecinţe mai grave, comentează POLITICO.

Misiunea din strâmtoare, „Project Freedom”, este „de natură defensivă, cu scop precis şi de durată temporară”, a declarat Hegseth la o conferinţă de presă alături de Caine. „Nu ne permitem să ne lăsăm distraşi”, a afirmat el. Hegseth a spus că SUA intenţionează să predea misiunea „lumii”, dar nu a menţionat discuţii cu aliaţi specifici care ar prelua operaţiunea sau când rolul militar american ar fi finalizat.

„Lumea şi-a exprimat dorinţa de a face parte din acest demers”, a adăugat el. „Aşa cum se întâmplă adesea, sau poate aproape întotdeauna, este necesar leadership american”, a spus şeful Pentagonului.

De când SUA şi Iranul au convenit asupra unui armistiţiu luna trecută, Iranul a tras asupra navelor comerciale de nouă ori şi a capturat două nave container, în timp ce a intrat în conflict cu forţele americane „de mai mult de 10 ori”, a precizat Caine. Dar el a afirmat că aceste confruntări nu au constituit o reluare a ostilităţilor şi s-au situat „sub pragul de reluare a operaţiunilor de luptă majore”.

Niciunul dintre oficiali nu a descris ce ar fi necesar pentru a depăşi acel prag. 

Cu toate acestea, preşedintele Donald Trump a insistat marţi că blocada SUA asupra navelor iraniene din strâmtoare „a fost uimitoare” şi şi-a exprimat încrederea că regimul se va prăbuşi în curând. „Nimeni nu va contesta blocada”, a declarat el reporterilor în Biroul Oval. „Şi cred că funcţionează foarte bine. Vom vedea. Pot spune asta: Iranul vrea să încheie un acord”, a afirmat el.

Însă administraţia Trump, după luni de certuri cu aliaţii pe tema cheltuielilor de apărare şi de impunere a unor tarife asupra aliaţilor de lungă durată, a devenit frustrată de refuzul acestora de a ajuta SUA în misiunea din Ormuz. Oficialii străini s-au plâns că administraţia nu a specificat ce fel de ajutor caută şi de lipsa de notificare înainte de lansarea atacurilor aeriene asupra Iranului, în februarie.

Marea Britanie, Franţa şi Germania au organizat mai multe întâlniri cu ţările europene pentru a elabora un plan de acţiune pentru deminarea strâmtorii şi reluarea circulaţiei libere a navelor. Dar aceste ţări au insistat că ostilităţile trebuie să înceteze înainte de a-şi desfăşura propriile nave. Marţi, Hegseth a declarat că SUA sunt în contact cu o navă comercială sub pavilion sud-coreean lovită de focul iranian şi şi-a exprimat frustrarea că SUA acţionează în continuare pe cont propriu. „Sperăm că Coreea de Sud va interveni, la fel cum sperăm că Japonia va interveni, la fel cum sperăm că Australia va interveni, la fel cum sperăm că Europa va interveni”, a spus Hegseth. „Dar nu ne aşteptăm ca acestea să o facă. Căutăm să stabilim condiţiile pe care să le punem la dispoziţia lor”, a adăugat el.

Nici Iranul, nici SUA nu au acceptat condiţiile celeilalte părţi pentru un acord de pace mai amplu, deşi Trump a declarat săptămâna trecută în faţa Congresului că ostilităţile au încetat. Măsura a părut menită să evite termenul legal de 60 de zile în care preşedintele poate ordona desfăşurarea unor operaţiuni militare fără aprobarea Congresului.

RUBIO AFIRMĂ CĂ FAZA OFENSIVĂ A RĂZBOIULUI „S-A ÎNCHEIAT”

La rândul său, şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a afirmat marţi că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a „încheiat”.

„Operaţiunea Furia Epică s-a încheiat, aşa cum preşedintele a comunicat Congresului. Am trecut de această etapă”, a declarat el.

Secretarul de stat american a subliniat că Washingtonul se află acum într-o fază „defensivă”, în cadrul căreia se înscrie şi noua operaţiune anunţată de Donald Trump, „Proiectul Libertate” (între timp, deja suspendată – n.r.). Marco Rubio a spus că această operaţiune vizează în special salvarea echipajelor navelor blocate în strâmtoarea Ormuz.

El a afirmat că zece civili au murit din cauza închiderii de către Iran a acestei artere maritime strategice.

Şeful diplomaţiei americane a asigurat că Statele Unite nu vor deschide focul din proprie iniţiativă, dar a adăugat că, dacă vor fi ţintite, forţele americane care conduc această operaţiune vor răspunde „cu o eficacitate mortală”.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Claudiu Manda: În momentul de faţă, avem pe masă două opţiuni, o construcţie pro-occidentală sau să intrăm în Opoziţie / Dacă o să fie o invitaţie către PSD să dea prim-ministrul, nu fugim de această responsabilitate, numele este Sorin Grindeanu

Claudiu Manda: În momentul de faţă, avem pe masă două opţiuni, o construcţie pro-occidentală sau să intrăm în Opoziţie / Dacă o să fie o invitaţie către PSD să dea prim-ministrul, nu fugim de această responsabilitate, numele este Sorin Grindeanu

Parlamentul a adoptat, după reexaminare, legea care contribuie la scurtarea termenelor de judecată şi la eficientizarea sistemului de justiţie / Persoanele aflate în detenţie sunt aduse în faţa instanţei doar atunci când judecătorul consideră necesar

Parlamentul a adoptat, după reexaminare, legea care contribuie la scurtarea termenelor de judecată şi la eficientizarea sistemului de justiţie / Persoanele aflate în detenţie sunt aduse în faţa instanţei doar atunci când judecătorul consideră necesar