Iranul, lovit direct în programul nuclear: întârzieri de câteva luni după atacuri

#image_title

Întrebat la postul de televiziune LCI despre impactul acestor atacuri asupra instalaţiilor nucleare iraniene, directorul general al Direcţiei Generale de Securitate Externă a răspuns: “fără îndoială, câteva luni cu siguranţă, fără îndoială, o întârziere a programului aşa cum fusese conceput industrial”, potrivit Agerpres.

Starea programului iranian după atacurile israeliene şi americane din iunie este subiectul multor întrebări.

Că este vorba de capacitatea de a îmbogăţi uraniul, de a proiecta un focos nuclear sau de a-l integra într-o rachetă, “evaluarea noastră de astăzi este că fiecare dintre aceste etape a fost foarte grav lovită, foarte grav deteriorată şi că programul nuclear iranian aşa cum îl ştiam a fost mult, mult întârziat”, a adăugat Nicolas Lerner.

“Aceasta este o realitate care, cu toate acestea, trebuie încă finisată”, a precizat el.

Şeful DGSE a confirmat faptul că, “în acest moment, niciun serviciu de informaţii din lume nu este capabil sau nu a fost capabil în primele ore după aceste atacuri să aibă o evaluare perfectă, completă a ceea ce s-a putut întâmpla”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, programul nuclear a fost întârziat “cu cel puţin doi ani”, contrazicând primul raport preliminar ultrasecret al spionajului SUA care, citat de presa americană, stabilea că bombardarea Iranului a întârziat programul său nuclear doar cu câteva luni.

“Două elemente îndeamnă la prudenţă”, a subliniat însă şeful DGSE: soarta unei părţi din stocul de uraniu puternic îmbogăţit şi riscul ca Teheranul să-şi continue clandestin programul nuclear.

“Există un consens că materialul, cele 450 de kilograme de uraniu îmbogăţit, în parte să fi fost distrus, dar acest material rămâne în mâinile regimului”, a explicat el.

“Nu suntem capabili să-l urmărim cu certitudine”, a adăugat el, “în special până când AIEA nu îşi va relua activitatea şi de aceea asta este atât de important”.

La începutul lunii iulie, Iranul şi-a suspendat oficial cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), însărcinată cu siguranţa nucleară.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Iranul, lovit direct în programul nuclear: întârzieri de câteva luni după atacuri

CSA Steaua, 40 de milioane de euro tocate pentru zero performanțe. La fotbal nu au voie să promoveze, la alte discipline retrogradează