Nicio întâlnire între Iran şi Statele Unite „nu este programată săptămâna aceasta” în Qatar, a afirmat luni diplomaţia iraniană, infirmând informaţiile presei din SUA, obţinute din surse americane, care menţionau o întâlnire programată marţi pe tema strâmtorii Ormuz, relatează AFP.
„Nicio reuniune tehnică a grupurilor de lucru nu este programată săptămâna aceasta”, a declarat viceministrul iranian al afacerilor externe, Kazem Gharibabadi, citat de televiziunea de stat, spunând că este vorba de informaţii „incorecte”.
Qatarul este un mediator, alături de Pakistan, în negocierile dintre Iran şi Statele Unite menite să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu.
Ultimele discuţii dintre Teheran şi Washington au avut loc în Elveţia, pe 21 iunie.
Duminică, publicaţia Axios, citând oficiali americani, a afirmat că Iranul şi Statele Unite vor organiza marţi o întâlnire în Qatar pentru a-şi rezolva disputele privind strâmtoarea Ormuz.
Postul CNN şi Reuters a relatat declaraţii similare citând un oficial din administraţia Trump, dar Casa Albă nu a făcut niciun comentariu oficial.
Cele două ţări s-au atacat din nou pe plan militar în Golf, în cursul weekendului, fragilizând şi mai mult armistiţiul.
Qatarul, ţară vecină a Iranului situată pe cealălt mal al Golfului, este un actor-cheie în ceea ce priveşte aspectul financiar al negocierilor. Iranul dispune acolo de active îngheţate din cauza sancţiunilor americane. Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian a declarat luni că demersurile necesare pentru deblocarea acestora sunt „în curs”.
„Conform planurilor stabilite, 6 miliarde de dolari din totalul de 12 miliarde de dolari deţinuţi în Qatar vor fi deblocaţi şi repatriaţi în ţară”, a afirmat acesta, citat de Preşedinţie.



