in ,

Iranul oferă recompense bănești pentru soldații americani uciși sau capturați pe teritoriul țării

Iranul oferă recompense bănești pentru soldații americani uciși sau capturați pe teritoriul țării

Armata iraniană oferă recompense în bani pentru soldații americani uciși sau capturați după ce au pătruns pe teritoriul Iranului, relatează miercuri dpa.

Oricine ucide un soldat american care pătrunde în Iran ca agresor și îi predă cadavrul, sau îl capturează pe soldat în viață, va primi o recompensă, a declarat marți, într-un interviu, purtătorul de cuvânt al armatei Amir Akraminia.

Bărbații vor primi echivalentul a circa 17.500 de euro (19.800 de dolari), iar femeile vor primi echivalentul a circa 35.000 de euro, potrivit lui Amir Akraminia.

SUA și Israelul au declanșat războiul împotriva Iranului la sfârșitul lui februarie, lansând lovituri aeriene extinse asupra țării.

Conflictul nu s-a încheiat nici până în prezent, negocierile bătând pasul pe loc de luni de zile.

Un punct cheie al disensiunilor este controlul asupra Strâmtorii Ormuz, o rută crucială pentru transportul de hidrocarburi la nivel mondial.

Au existat de asemenea speculații privind posibilitatea unei operațiuni militare americane limitate la sol în Iran, notează dpa.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Comisia Europeană intenționează să instituie un sistem de comunicații transfrontalier pentru serviciile de urgență în UE

Comisia Europeană intenționează să instituie un sistem de comunicații transfrontalier pentru serviciile de urgență în UE

Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan

Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan