Iranul a respins propunerea Omanului privind gestionarea comună la nivel regional a Strâmtorii Ormuz, a declarat miercuri un oficial iranian de rang înalt, spulberând speranţele unui progres diplomatic rapid în acest conflict, relatează Reuters.
Planul nu avea nicio şansă de succes, a declarat oficialul pentru Reuters. Iranul şi Omanul trebuie să gestioneze Strâmtoarea Ormuz între ele, pe baza zonelor lor respective de control, fără implicarea altor puteri, a adăugat oficialul.
Declaraţia sa a venit la o zi după ce surse au afirmat că statele din Golf susţin planul Omanului, care sugera că s-ar putea percepe taxe voluntare pentru utilizarea căii navigabile strategice, în încercarea de a pune capăt perturbărilor comerciale cauzate de conflict.
Oficialul iranian, care a afirmat că Statele Unite şi Arabia Saudită încearcă să exercite presiuni asupra Omanului pentru a accepta ceea ce el a numit “planuri nerealiste”, a declarat că întreaga rută de intrare în strâmtoare şi o parte din ruta de ieşire ar trebui să se afle sub controlul Iranului.
El a afirmat că Iranul respectă Omanul, pe care îl consideră un vecin şi un mediator valoros, dar că un acord 50/50, în cadrul căruia cele două ţări să împartă controlul în mod egal, nu ar servi intereselor Iranului.
Omanul ar trebui să supravegheze secţiunea din strâmtoare care îi revine, a spus el, adăugând că rutele sudice prin strâmtoare, care trec prin apele teritoriale omaneze, ar putea fi periculoase pentru navigaţie.
Controlul asupra strâmtorii, calea navigabilă îngustă dintre Golful Persic şi Oceanul Indian, care reprezintă ruta principală pentru aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol şi alte mărfuri vitale, a constituit unul dintre principalele puncte de blocaj în eforturile de soluţionare a conflictului dintre SUA şi Iran.
Aceasta a fost în mare parte blocată de la începutul conflictului.
Marţi, o sursă din Golf şi un diplomat occidental au declarat pentru Reuters că Omanul a propus ca strâmtoarea să fie plasată sub administrare regională, cu taxe voluntare menite să contribuie la finanţarea serviciilor de gestionare a navigaţiei, protecţiei mediului, căutare, şi salvare, precum şi a altor servicii.
Planul se bazează pe acorduri similare pentru Strâmtoarea Malacca, ce leagă Oceanul Indian de Pacific, unde Indonezia, Malaezia şi Singapore solicită împreună contribuţii voluntare din partea transportatorilor maritimi pentru a acoperi costurile serviciilor.
Înainte de război, navele treceau liber prin strâmtoare, care se află în apele teritoriale atât ale Iranului, cât şi ale Omanului, dar care este considerată, în general, o cale navigabilă internaţională. Însă, pe măsură ce războiul a continuat, Iranul şi-a revendicat ceea ce numeşte un drept suveran de a administra strâmtoarea şi de a impune taxe asupra transportului maritim, alături de Oman.
