IRI Travel: Albena rămâne cea mai solicitată staţiune de ctre familiile cu copii, 60-70% dintre turiştii staţiunii sunt români

Touroperatorul IRI Travel anunţă că înregistrează pentru sezonul estival o creştere a cererii de 25% faţă de anul precedent pentru Albena. În prezent, an de an, 60-70% dintre turiştii staţiunii sunt români, numărul acestora ridicându-se la sute de mii în fiecare sezon.

”IRI Travel, touroperatori din România şi lider de vânzări pe piaţa românească pentru litoralul bulgăresc, înregistrează pentru sezonul estival 2025 o creştere a cererii de 25% faţă de anul precedent pentru Albena, prima staţiune descoperită de către turiştii români în Bulgaria, încă de la începutul anilor 2000. A fost creată ca o unică entitate, unde statul a acordat proprietarilor de terenuri acţiuni şi nu proprietăţi reale, după schimbările din 1989. Aşa a şi fost privatizată, ca o singură societate. Procesul a fost încheiat în 1997. La ora actuală, an de an, 60-70% dintre turiştii staţiunii sunt români, numărul acestora ridicându-se la sute de mii în fiecare sezon”, anunţă touroperatorul.

Albena a prelungit ofertele de early booking până la 31 martie, cu reduceri de 10%. Staţiunea este plină în proporţie de 80% pentru minivacanţele de Paşte şi de 1 Mai, 70% dintre turiştii care aleg cele două perioade fiind români.

Din totalul hotelurilor din Albena, 18 sunt situate direct în dreptul plajei, 6 au servicii ultra all inclusive, 21 au servicii all inclusive, 3 servicii cu demipensiune, iar 5 hoteluri au acces gratuit la Aquapark. Fiecare turist, indiferent de hotelul unde este cazat, are acces la un sector de plajă fără a plăti nimic suplimentar, dacă beneficiază de servicii all inclusive. Societatea care stă în spatele staţiunii a renovat permanent hoteluri, a construit şi câteva hoteluri noi. Dacă până în 2010, deja fuseseră de-a lungul timpului 300.000 de turişti din România (începând cu 2004-2005), la ora actuală, vorbim de milioane de români care au ales Albena, arată compania.

”Turiştii români vor Albena în principal datorită condiţiilor oferite la cazare precum şi datorită condiţiilor excelente ale plajelor sale perfecte. De asemenea, este staţiunea cea mai apropiată de România. Toţi turiştii beneficiază de şezlonguri şi de umbrele la plajă, iar cei care vin cu maşina proprie au asigurată parcarea, care este permanent păzită, la cel mai mic nivel de cost de pe litoralul bulgăresc. Mâncarea este foarte proaspătă şi cât mai naturală, datorită faptului că societatea Albena deţine ferme proprii, livezi de fructe şi sere pentru legume. O mare parte din hotelurile din Albena au fost renovate şi s-au construit hoteluri noi de 5 stele. Albena este deţinută de o singură companie, ceea ce îi conferă o coerenţă mare din punct de vedere al organizării, este staţiunea ideală pentru familii cu copii şi se află pe podiumul staţiunilor din Bulgaria de la bun început. De asemenea, găzduieşte multe concerte, festivaluri, competiţii sportive, team buildinguri sau congrese pe diverse teme, inclusiv pentru companii sau organizaţii româneşti. Toate agenţiile noastre partenere sunt extrem de mulţumite de serviciile staţiunii”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Situată la 345 km de Bucureşti (prin Vama Veche) şi la 82 km de graniţa cu România, Albena are o plajă de 5 stele, premiată cu distincţia ecologică Blue Flag pentru calitatea nisipului fin şi a apei curate. Plaja se întinde pe o lungime de peste 6 km şi o lăţime de până la 150 de metri, având o intrare lină în mare, perfectă pentru familiile cu copii, mai arată touroperatorul.

Toate hotelurile din Albena oferă turiştilor sezlonguri şi umbrele gratuite începând cu al treilea rând de la mal. Primele două rânduri sunt contra cost, la un tarif informativ de 20 de leva pentru două şezlonguri şi o umbrelă.

Staţiunea dispune de trei zone de parcare cu tarife începând de la 8 leva/24 ore (aproximativ 4 euro).

Turiştii cazaţi în zona de parc pot ajunge la plajă fie pe jos, în aproximativ 10-15 minute, fie cu autobuze electrice gratuite. De asemenea, o scară rulantă facilitează accesul direct la plajă.

Peste 50% din fructele, legumele, vinul, mierea şi carnea servite în restaurantele din Albena provin din producţia proprie. Staţiunea dispune de centre spa şi balneo de top, cu ape minerale hidrotermale recunoscute pentru beneficiile lor terapeutice.

”Albena găzduieşte diverse evenimente sportive şi dispune de infrastructură modernă, inclusiv 22 de terenuri de tenis în aer liber şi 3 acoperite, terenuri de fotbal şi volei pe plajă, o bază de echitaţie şi Albena Sport Hall, o sală multifuncţională pentru peste 50 de sporturi”, maj arată compania.

De asemenea, aquapark-ul Aquamania, clasat pe locul 8 în Europa de TripAdvisor, ocupă o suprafaţă de 30.000 mp.

 

Medicii cer ministrului Sănătăţii să aplice legile care prevăd plata corespunzătoare a orelor de gardă: Nu vă impunem să rămâneţi în funcţie, Ministerul Sănătăţii nu este spital de urgenţă, dar aşteptăm demisia dvs. dacă nu aveţi un rezultat favorabil

Mihail Neamțu explică de ce Călin Georgescu nu îi susține public pe George Simion și Anamaria Gavrilă