Agresiunea de la Colegiul Tehnic ‘Armand Călinescu’ din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș.
‘Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pauza de la 8:50-9:00. Cadrele didactice au fost informate imediat de doi elevi de la clasa a XI-a și acestea au anunțat organele de poliție. Victimele sunt elevi din clasa a IX-a’, se precizează într-un comunicat al ISJ Argeș.
Conform aceleiași surse, un inspector școlar s-a deplasat de urgență la fața locului. Incidentul a fost adus la cunoștința Ministerului Educației și Cercetării și Instituției Prefectului Județului Argeș.
‘Situația va fi monitorizată de reprezentanții Inspectoratului Școlar cu maximă responsabilitate, în colaborare cu organele abilitate în acest sens’, se mai menționează în comunicat.
Un elev a fost rănit de un coleg cu o armă albă, joi dimineață, la un liceu din municipiul Pitești, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
‘Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Secției 1 Poliție Pitești, a rezultat că un minor, de 15 ani, ar fi pătruns în liceul unde este elev, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător, iar în cadrul unei stări conflictuale ar fi provocat o rană la nivelul unui antebraț unui coleg de clasă și ar fi agresat fizic un altul’, se arată într-o informare transmisă de IPJ Argeș.
Conform aceleiași surse, elevul atacat a suferit o leziune la nivelul antebrațului și a fost transportat la spital pentru îngrijiri.
‘Agresorul se află în custodia polițiștilor, iar la acest moment se desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun’, se mai menționează în informare.
Citiţi şi:
Argeș: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Pitești


