Islanda a deschis luni votul anticipat în cadrul referendumului din 29 august cu privire la o eventuală reluare a negocierilor de aderare a insulei la Uniunea Europeană, întrerupte oficial în 2015, transmite AFP.
Cetățenii insulei trebuie să răspundă la următoarea întrebare: ‘Trebuie să redeschidă Islanda negocierile de aderare cu Uniunea Europeană?’.
Opiniile par foarte împărțite în această țară cu o populație de aproximativ 400.000 de locuitori.
Într-un sondaj publicat pe 29 iunie de Gallup, 52% din cele 1.993 de persoane intervievate au răspuns afirmativ, iar 48% negativ.
Islanda și-a depus candidatura de aderare în 2009, după criza financiară care i-a prăbușit economia, însă negocierile au fost întrerupte oficial în 2015.
În cazul în care negocierile se redeschid, principalul punct de dispută va fi legat de problemele pescuitului și agriculturii, care se află în centrul economiei islandeze.
Cu ocazia vizitei șefului diplomației franceze Jean-Noel Barrot în Islanda, pe 20 iulie, ministrul islandez de externe Thorgerdur Katrin Gunnarsdottir a declarat că se va lupta cu ‘fermitate’ să obțină ‘un acord bun privind pescuitul’ și agricultura.
Islanda are deja acces la piața unică europeană datorită aderării sale la Spațiul Economic European (SEE), care o obligă să adopte o mare parte din legislația europeană.
Este, de asemenea, membră a spațiului Schengen, dar nu face parte din uniunea vamală europeană.
Dacă răspunsul afirmativ va învinge pe 29 august, va fi necesară organizarea unui referendum privind aderarea propriu-zisă a țării la UE.


