in ,

Israel: Blocul anti-Netanyahu se întrunește marți, pentru prima oară după alegeri

Israel: Blocul anti-Netanyahu se întrunește marți, pentru prima oară după alegeri

Șefii principalului bloc al opoziției israeliene se vor reuni marți pentru a încerca să constituie o majoritate în urma alegerilor legislative de marțea trecută, a anunțat luni liderul lor, Gadi Eisenkot, potrivit AFP.

‘Liderii blocului pentru schimbare (…) se vor reuni la Herzliya (nord-vest) pentru a discuta și a coordona etapele următoare’, a transmis partidul Yashar într-un comunicat.

Acesta va fi prima lor întrunire după scrutinul din 27 octombrie din care nu a rezultat o majoritate, nici pentru coaliția prim-ministrului în funcție, Benjamin Netanyahu, (53 de madate), nici pentru tabăra de opoziție condusă de centristul Gadi Eisenkot (48 de mandate).

Despre negocierile în curs pentru asigurarea majorității absolute de 61 de locuri au apărut puține informații.

Principala întrebare se referă la rolul pe care blocul de opoziție l-ar putea atribui listelor arabe, care au câștigat un număr record de 19 locuri.

În cadrul blocului, liderul de stânga, Yair Golan, este favorabil unei alianțe cu aceste partide, dar liderul de dreapta, Avigdor Lieberman, s-a opus vehement.

Partidul Yashar a părut a respinge o alianță, dar fără a o exclude în mod explicit, iar poziția partidului Împreună (centru-dreapta) rămâne neclară.

Toate aceste partide, însă, au declarat că îl vor propune președintelui Isaac Herzog pe Gadi Eisenkot pentru funcția de prim-ministru. Partidele arabe, la rândul lor, au lăsat să se înțeleagă același lucru.

Președintele Herzog a anunțat că se va întâlni cu partidele între miercuri după-amiază și joi seară, începând cu cele care au câștigat cele mai puține locuri.

Conform practicii israeliene, el trebuie să încredințeze sarcina de a forma un guvern candidatului cel mai recomandat, ținând cont de ponderea diferitelor partide, ceea ce îl face pe Eisenkot cea mai probabilă primă opțiune.

În tabăra lui premierului, partidele aliaților săi de extremă dreapta, Bezalel Smotrich și Itamar Ben-Gvir, ar urma să propună numele lui Netahyahu, conform informațiilor din presă. Aceeași poziție o are și partidul Shas, în timp ce opțiunea celuilalt partid ultra-ortodox este neclară.

Președintele are la dispoziție șapte zile, până pe 11 noiembrie, pentru a nominaliza un candidat. Acesta va trebui ca în 28 de zile (ce pot fi prelungite cu 14 zile) să formeze o coaliție aptă să obțină un vot de încredere în parlament.

În caz de eșec, președintele poate încredința mandatul unui alt candidat, tot pentru 28 de zile, iar apoi, în cazul unui impas, poate returna mandatul parlamentului, astfel încât acesta să poată încerca să adune 61 de deputați.

Dacă această ultimă soluție eșuează, Knesset-ul este dizolvat și se organizează noi alegeri în termen de 90 de zile.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

MAE/Atenționare de călătorie: Belgia – Proteste la Bruxelles

MAE/Atenționare de călătorie: Belgia – Proteste la Bruxelles

Muzeul Național de Istorie a României va fi restaurat în cinci ani; lucrările ar începe la începutul anului 2028

Muzeul Național de Istorie a României va fi restaurat în cinci ani; lucrările ar începe la începutul anului 2028