„Forțele aeriene l-au lovit și eliminat [marți] pe teroristul Khodr Said Hashem în regiunea Qana”, precizează un comunicat al armatei israeliene, în ciuda încetării focului între Israel și Hezbollah, care este în vigoare de la sfârșitul lunii noiembrie.
Armata israeliană spune că Hashem a comandat unitatea navală a forței al-Radwan și că „activitățile sale au reprezentat o amenințare la adresa statului Israel și au constituit o încălcare flagrantă” a termenilor încetării focului.
Ostilitățile de la frontiera israeliano-libaneză, care au degenerat în război deschis după aproape un an, au ucis peste 4.000 de persoane în Liban, au distrus sectoare întregi din bastioanele Hezbollah și au forțat peste un milion de oameni să evacueze, dintre care aproximativ 100.000 sunt încă strămutați, potrivit ONU.