Pompierii militari bihoreni au gestionat, în primele șase luni ale anului, peste 7.200 de situații de urgență, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 40 de intervenții pe zi.
‘În primul semestru al anului 2026, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Crișana’ al județului Bihor au gestionat 7.242 de evenimente, în medie aproximativ 40 de intervenții pe zi. Dintre acestea, 5.192 au reprezentat urgențe medicale gestionate de echipajele SMURD, iar 2.050 au fost alte misiuni operative. Din cele 2.050 de acțiuni, 298 au vizat stingerea incendiilor, 225 intervențiile la incendii de vegetație uscată și altele, iar 243 salvarea și asistarea persoanelor aflate în situații de urgență’, a declarat, joi, într-o conferință de presă, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor, Sorin Caba.
Pompierii au intervenit în alte 287 de cazuri pentru asigurarea și supravegherea zonelor de risc.
De asemenea, au fost executate peste 50 de intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, 30 de misiuni pentru salvarea animalelor și mai multe acțiuni de asanare a muniției neexplodate, protecția mediului și sprijin în alte situații operative.
Cele mai multe incendii au fost înregistrate în municipiul Oradea, urmat de Marghita și Aleșd, în timp ce incendiile de vegetație au avut cea mai mare incidență în Oradea, Lugașu de Jos, Vadu Crișului și Aleșd. Vârful intervențiilor a fost atins în lunile martie, cu 156 de incendii, și aprilie, cu 100.
Pe fondul caniculei din această vară, pompierii se așteaptă la mai multe incendii de vegetație uscată, motiv pentru care Sorin Caba a lansat un nou apel către locuitorii județului de a nu arde miriștile.
‘În contextul arșiței care cuprinde județul în ultima vreme și avem și în perspectivă temperaturi foarte ridicate, ne-am dori ca mesajul nostru să fie bine înțeles nu doar ca încadrare juridică și de sancționare, ci în primul rând de conștientizare a cetățenilor privind riscurile la care se supun atât personal, cât și bunurile și vecinătățile lor. Trebuie să înceteze acest fenomen, generalizat la nivel național, și să conștientizăm că incendierea nu este o modalitate corectă de a curăța un teren. Societatea a evoluat și tehnologic. Există o multitudine de procedee prin care vegetația poate fi curățată. Incendierea trebuie să rămână de domeniul trecutului’, a subliniat șeful ISU Bihor.
Raportul arată că principala cauză probabilă a incendiilor a rămas utilizarea focului deschis, responsabilă pentru 235 de cazuri. Au urmat defecțiunile instalațiilor electrice (98 de cazuri), coșurile de fum defecte sau necurățate (74), mijloacele de încălzire și gătit (38) și fumatul (29).
Intervențiile pompierilor au limitat considerabil pagubele materiale. Valoarea bunurilor salvate este estimată la aproximativ 93 de milioane de lei, în timp ce pagubele produse de incendii au fost evaluate la circa 12 milioane de lei. În urma acestor evenimente au fost evacuate sau salvate 31 de persoane, 20 au fost rănite, iar trei și-au pierdut viața.
Pe lângă misiunile de stingere și salvare, pompierii bihoreni au desfășurat 51 de intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, 24 de misiuni în sprijinul comunității și 18 acțiuni de asanare și distrugere a muniției rămase neexplodate.
Totodată, inspectoratul a organizat 103 exerciții cu forțe în teren, 501 activități de recunoaștere și prevenire și a monitorizat 1.392 de transporturi de deșeuri periculoase.
Echipajele SMURD au răspuns la 5.192 de solicitări, în medie aproximativ 30 pe zi. Dintre acestea, 4.263 au fost intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 682 au vizat asistența persoanelor, 213 alte situații de urgență, 22 au fost misiuni de descarcerare, iar 12 au avut ca scop asigurarea personalului de intervenție.
Cele mai multe solicitări au provenit din Oradea, unde au fost înregistrate 1.409 intervenții, urmată de Săcueni, Tinca, Salonta, Diosig și Sălard.
În paralel cu activitatea operativă, pompierii militari bihoreni au organizat, în primul semestru al anului, 173 de activități dedicate educației pentru siguranță, protecției mediului, voluntariatului și sprijinirii comunității.


