in ,

Italia/Aeroportul din Catania se redeschide pe fondul reducerii nivelului de alertă legat de vulcanul Etna

Italia/Aeroportul din Catania se redeschide pe fondul reducerii nivelului de alertă legat de vulcanul Etna

Traficul aerian de pe aeroportul din Catania, Italia, a fost reluat marți după o scurtă întrerupere ca urmare a unei noi activități vulcanice a Etna, situat în apropiere, și a condițiilor meteo nefavorabile, informează Reuters.

Operatorul SAC a spus că zborurile dinspre și înspre aeroport au fost reluate cu efect imediat după ce nivelul de alertă pentru vulcan a fost diminuat de la roșu la portocaliu.

Aeroportul își suspendase anterior operațiunile până marți la ora 13:00 GMT, la doar câteva ore după ce, luni seară, s-a încheiat o oprire de trei zile a activității.

Aeroportul din Sicilia, al cincilea cel mai aglomerat din Italia din punctul de vedere al traficului pasagerilor, este perturbat în mod frecvent de cenușa vulcanică de pe Muntele Etna, cel mai înalt și activ vulcan din Europa.

Cea mai recentă închidere a afectat mii de pasageri și a pus o presiune semnificativă asupra altor aeroporturi din Sicilia după ce companiile aeriene au trebuit să devieze zborurile de Catania.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Siegfried Mureșan: Audierile de până acum confirmă că avem o echipă bine pregătită

Siegfried Mureșan: Audierile de până acum confirmă că avem o echipă bine pregătită

#Ucraina: Rusia a lovit două nave străine, confirmă Zelenski

#Ucraina: Rusia a lovit două nave străine, confirmă Zelenski