in ,

Iulius-Dan Plaveti a preluat mandatul de CEO la Hidroelectrica

Iulius-Dan Plaveti a preluat  mandatul de CEO la Hidroelectrica

Hidroelectrica a informat, joi, acţionarii şi investitorii, că Iulius-Dan Plaveti a preluat mandatul de CEO, în data de 10 iunie.

Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a hotărât pe data de 29 mai numirea lui Iulius-Dan Plaveti în calitate de Preşedinte Directorat (CEO) şi a lui Stan Mihail-Dan în calitate de Membru de Directorat (CFO), mandate cu durata până la data de 7 noiembrie 2027.
„Iulius-Dan Plaveti a acceptat mandatul de Membru şi Preşedinte al Directoratului (Chief Executive Officer – CEO) al Hidroelectrica S.A. De asemenea, atribuţiile de Chief Financial Officer – CFO sunt îndeplinite în continuare de Radu-Ioan Constantin, Membru Directorat (Chief Administrative Officer – CAO), până la data acceptării mandatului de către Stan Mihail-Dan”, se arată într-un comunicat de presă al Hidroelectrica SA.
Pe ″lista scurtă″ în cadrul procedurii de selecţie a noului director general al companiei de stat Hidroelectrica s-au aflat doi candidaţi. Este vorba de  Bogdan Badea, membru Directorat, acum, şi director interimar la acel  moment, care s-a retras din cursă, şi Iulius Plaveti, fostul director general al Complexului Energetic Oltenia.
Procedura a fost iniţiată în martie, după eşecul din toamna lui 2025.
Compania de stat Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România.
Plaveti este absolvent al Facultăţii de Aeronave.
El a fost preşedinte al CA al Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, membru în CA al Tarom, Diretor General al Tarom, preşedinte al CA al CFR Călători SA, vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, membru în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tenis: Gabriela Ruse a învins-o pe Elise Mertens și s-a calificat în sferturi la ‘s-Hertogenbosch (WTA)

Tenis: Gabriela Ruse a învins-o pe Elise Mertens și s-a calificat în sferturi la ‘s-Hertogenbosch (WTA)

PSD: Rămâne cum am stabilit: prim-ministrul demis Ilie Bolojan blochează toată România, pentru că a pierdut puterea / Se poate şi fără PNL! După 7 ani la putere, fără să câştige alegerile, este vremea să meargă în opoziţie, lângă AUR