Iveco vizează vânzarea diviziei sale de apărare, pentru 1,5 miliarde de euro

Producătorul italian de camioane Iveco intenţionează să obţină până la 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari) din vânzarea diviziei sale de apărare, potrivit unei informaţii publicate vineri de Bloomberg.

Interesul crescut pentru activele din domeniul apărării vine pe fondul unei creşteri prognozate a cheltuielilor militare în Europa.

Compania cu sediul la Torino a anunţat luna trecută că analizează posibilitatea separării diviziei Iveco Defence Vehicles (IDV) în cursul acestui an, pentru a-şi simplifica structura şi a crea mai multă flexibilitate pentru ambele segmente de business. În mod normal, o separare ar presupune listarea separată la bursă, însă investitorii speculează că Iveco ar putea opta în schimb pentru vânzarea unităţii.

Potrivit relatărilor din presă, printre potenţialii cumpărători s-ar afla grupul italian controlat de stat Leonardo, consorţiul franco-german KNDS şi gigantul britanic din industria de apărare BAE Systems.

Divizia IDV colaborează deja cu Leonardo în mai multe proiecte, inclusiv într-un parteneriat între Leonardo şi grupul german Rheinmetall pentru dezvoltarea de vehicule blindate de luptă.

Bloomberg notează că Leonardo ar putea lansa o ofertă pentru IDV în parteneriat cu Rheinmetall, iar Iveco testează în paralel şi interesul fondurilor de investiţii private.

Iveco este controlată de familia Agnelli prin intermediul companiei de investiţii Exor. Reprezentanţii companiei au refuzat să comenteze informaţia.

 

Mineralele Ucrainei sunt un subiect fierbinte: Washingtonul și Kievul negociază intens

Lewis Hamilton a obţinut prima sa victorie cu Ferrari, după ce s-a impus în cursa sprint de la GP-ul Chinei