Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, avertizează că investitorii subestimează riscurile cu care se confruntă economia mondială şi afirmă că, la nivelurile actuale ale pieţei, nu ar cumpăra nici acţiuni şi nici obligaţiuni guvernamentale americane pe termen lung, transmite CNBC.
Într-un interviu publicat luni, Dimon a declarat că pieţele financiare nu reflectă pe deplin ameninţările geopolitice şi fiscale care se acumulează.
”Cred că aceste riscuri sunt probabil mai mari decât estimează majoritatea oamenilor”, a spus şeful celei mai mari bănci americane după capitalizarea bursieră.
El a indicat drept principale surse de risc războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu, tensiunile dintre Statele Unite şi China, precum şi creşterea cheltuielilor militare într-o perioadă în care deficitele bugetare continuă să se adâncească.
Întrebat dacă investitorii evaluează prea optimist posibilitatea apariţiei unui şoc major, Dimon a răspuns că este greu de ştiut ce riscuri sunt deja incluse în preţurile activelor.
”Este posibil ca unele riscuri să fie deja incluse în preţuri, însă ceea ce nu este inclus este ceea ce se va întâmpla efectiv”, a afirmat el.
Comentariile sale contrastează cu evoluţia recentă a pieţelor financiare, unde investitorii au trecut peste războaie, tarife comerciale şi alte tensiuni. Indicele S&P 500 a câştigat aproape 10% de la începutul anului, susţinut de consumul robust, temperarea inflaţiei şi entuziasmul privind dezvoltarea inteligenţei artificiale.
Săptămâna trecută, JPMorgan Chase şi alte mari bănci americane au raportat rezultate financiare peste aşteptări, datorită creşterii veniturilor din tranzacţionare şi servicii de investiţii.
Totuşi, Dimon consideră că rezilienţa economiei mondiale nu elimină riscul unei schimbări bruşte de direcţie.
”Este posibil să fie nevoie de mai multe evenimente pentru a se ajunge la punctul critic. Chiar şi reluarea actualului război s-ar putea să nu fie suficientă”, a spus acesta.
Şeful JPMorgan avertizează şi asupra deficitelor bugetare persistente ale Statelor Unite, despre care spune că vor deveni, în cele din urmă, o problemă majoră şi vor determina creşterea ratelor dobânzilor.
În opinia sa, investitorii vor cere randamente tot mai mari pentru a continua să finanţeze datoria publică americană.
Întrebat dacă ar cumpăra obligaţiuni americane cu maturitate lungă, Dimon a răspuns simplu: ”Personal, nu.”
Chiar dacă inflaţia va reveni la ţinta de 2% a Rezervei Federale, el consideră că randamentul obligaţiunilor americane pe 10 ani ar trebui să se situeze între 4% şi 4,5%, ceea ce înseamnă că vede un potenţial redus de apreciere pentru aceste titluri.
Jamie Dimon s-a declarat prudent şi în privinţa pieţei bursiere. Deşi ar putea cumpăra acţiuni individuale dacă le-ar considera investiţii foarte bune, el spune că nu ar investi în ansamblul pieţei la evaluările actuale.
Referindu-se la inteligenţa artificială, Dimon a comparat actualul val de investiţii cu perioada de început a internetului.
Potrivit acestuia, investiţiile masive în AI vor produce, cel mai probabil, beneficii importante pe termen lung, însă nu neapărat în ritmul şi în forma aşteptate de investitori.
El a amintit că, în timpul boomului internetului, companii considerate atunci lideri ai industriei, precum Yahoo şi Netscape, au dispărut din prim-plan, în timp ce viitorii câştigători, precum Google şi Facebook, au apărut ulterior.



