in ,

UPDATE Brașov: Dosar penal după incendiul de la o unitate medicală; o pacientă de 27 de ani a murit

UPDATE Brașov: Dosar penal după incendiul de la o unitate medicală; o pacientă de 27 de ani a murit

Polițiștii brașoveni au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a izbucnit, duminică după-amiază, un incendiu la o unitate medicală de pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Brașov, în urma căruia o pacientă de 27 de ani a fost găsită carbonizată într-un salon, informează IPJ Brașov.

Potrivit sursei citate, polițiștii au fost sesizați în jurul orei 16:00 cu privire la izbucnirea incendiului și s-au deplasat la fața locului împreună cu echipajele specializate.

Incendiul se manifesta la un etaj superior al unității medicale, iar după lichidarea acestuia, în interiorul unui salon a fost identificată o persoană carbonizată.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că este vorba despre o femeie în vârstă de 27 de ani, care era internată în unitatea medicală.

Trupul victimei a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

Două cadre medicale, care au prezentat intoxicații cu fum, au fost evaluate la fața locului de către personalul medical. Acestea au refuzat transportul la spital.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a informat, ulterior, că aproximativ 50 de persoane au fost evacuate din unitatea medicală, iar după înlăturarea pericolului, acestora li s-a permis să revină în saloane.

Incendiul s-a manifestat într-un singur salon, în zona unui pat, și a fost lichidat în scurt timp. Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire, mai menționează informarea transmisă de reprezentanții ISU Brașov.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Dan Țuțu la „Legende Urbane” cu Mihai Belu: de la visul de fotbalist la scena de stand-up și iUmor