in ,

Jandarmii francezi survolează Champs-Elysées, de Ziua Naţională, cu un nou elicopter extrem de puternic, de tip H145 D3

Jandarmii francezi survolează Champs-Elysées, de Ziua Naţională, cu un nou elicopter extrem de puternic, de tip H145 D3

Un elicopter albastru a survolat marţi tribuna prezidenţială, cele cinci pale învârtindu-se la putere maximă, după care a aterizat pe bulevardul Champs-Élysées, ”o onoare” pentru cele mai noi echipamente aeriene ale Jandarmeriei, dotate cu tehnologii ultimul răcnet, relatează AFP.

”Nu uitaţi că Franţa ne priveşte!”, le-a spus bucuros şi mândru locotenent-colonelul Jérôme Clauzade jandarmilor de la bord, în această ”operaţiune”, cu ocazia defilării de nla 14 Iulie, de la baza din Villacoublay, în Yvelines, înainte de decolarea celor patru aparate ale bazei, conduse de către un elicopter de nouă generaţie.

Comandantul Flotei Aeriene Nord, locotenent-colonelul pilotează acest aparat nou – H145 D3 -, aflat în serviciu de 15 luni, ale cărui performanţe sunt sporite de instrumente tehnologice inovatoare, ca de exemplu senzori optronici, o protecţie balistică consolidată sau un sistem de transmisiuni securizat.

”Putem considera că acest elicopter este cea ce facem mai bun. Performanţele sale sunt cu mult mai bune decât ale fostelor modele pe care operam până în prezent şi care aveau, unele dintre ele, aproape 40 de ani”, subliniază comandantul Forţelor Aeriene ale Jandarmeriei Naţionale franceze, generalul Éric Espinal.

”Acest aparat ne permite, prin marja puterii sale, să putem zbura noaptea cu numeroase echipamente de misiune la bord. Este cu adevărat începutul reînnoirii flotei noastre. Acţionăm pentru ca acesta să fie primul dintr-o lungă serie”, continuă generalul.

Marţi, puţin după prânz, cele patru elicoptere au survolat cartierul La Défense şi au salutat tribuna prezidenţială în formaţie ”diamant” din spaţiul aerian al Parisului.

20 DE ELICOPTERE

H145 D3, uşor de recunoscut după un dom situat în faţă, în care se află o staţie meteo, conducea formaţiunea.

Care sunt atuurile sale?

”Mai multă putere, o capacitate mai mare de transport a pasagerilor, un radar meteo care ne permite să depăşim condiţii meteorologice mai marginale, o cameră mai puternică care ne permite să ne informăm de mai departe şi astfel cu mai multă discreţie, un lucru care ne este foarte util în anchetele judiciare”, detaliază locotenent-colonelul Clauzade.

Livrată în ianuarie la Lille, aeronava ”absolut necesară misiunii în serviciul public”, subliniază generalul Espinal, are ca misiune mai ales să lupte împotriva imigraţiei clandestine în Hauts-de-France.

Elicopterul de tip H145 D3 desfăşoară misiuni de informaţii în vederea ghidării acţiunii unităţilor de la sol şi de spirijin. ”Farul şi portavocile oferă informaţii jandarmilor şi poliţiştilor care sunt angajaţi în mod direct în contact cu migranţii”, precizează acest ofiţer superior de rang înalt.

”Complementar, Jandarmeria se implică în căutarea călăuzelor, a celor care provin din aceste fluxuri ilegale ale migraţiei. Obiectiveul forţelor de securitate internă este aşadar, sub autoritatea magistraţilor, să aducă toate probele care să permită destructurarea acestor reţele”, subliniază generalul.

Două elicoptere de acest tip au fost finanţate de către britanici – prin Fondul Sandhurst – în cadrul Tratatului Cooperării Sandhurst între Franţa şi Marea Britanie, menit să oprească traversările clandestine ale Canalului Mânecii. Acest tratat a fost semnat la 18 ianuarie 2018, la cel de-al 35-lea Summit francezo-britanic.

Un al doilea elicopter a fost livrat la Amiens, iar alte patru urmează să fie livrate până în 2028.

În aprilie, un nou Acord franco-britanic – pe o drată de trei ani – a fost semnat, dar şi creştere a contribuţiei financiare a Regatului Unit.

Jandarmeria franceză are ca ”obiectiv 22 de elicoptere suplimentare în următorii ani, pentru a acoperi întregul contract operaţional”.

În 2025, cel puţin 29 de migranţi au murit pe mare, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP în baza unor surse oficiale franceze şi britanice.

Potrivit unor date oficiale de la autorităţile britanice, 41.472 de persoane au intrat în mod clandestin în Regatul Unit la bordul unor ambarcaţiuni mici în 2025.

Acesta este al doilea cel mai mare număr de la începutul acestor traversări, în 2018.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Natalie Portman şi Christine Lagarde, distinse între alţii, de Ziua Naţională a Franţei, cu Legiunea de Onoare

Natalie Portman şi Christine Lagarde, distinse între alţii, de Ziua Naţională a Franţei, cu Legiunea de Onoare

Dr. Andreea Ştefănescu: Am fost anul ăsta la o şcoală din Bucureşti unde o fetiţă de 13 ani a murit după ce a consumat zi de zi energizante. A făcut stop cardiac la şcoală

Dr. Andreea Ştefănescu: Am fost anul ăsta la o şcoală din Bucureşti unde o fetiţă de 13 ani a murit după ce a consumat zi de zi energizante. A făcut stop cardiac la şcoală