Mai multe incendii forestiere active în Japonia avansau vineri către o mică localitate situată în nordul țării, determinând autoritățile să solicite evacuarea a peste 2.500 de locuitori, conform autorităților și media locale, informează AFP.
Cele două incendii izbucnite miercuri în zonele montane din regiunea Iwate au mistuit peste 400 de hectare, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Minoru Kihara.
Conform imaginilor difuzate de media locale, flăcări uriașe se apropiau de orașul Otsuchi, în timp ce un fum dens se ridica dintr-o zonă forestieră învecinată.
Kihara a declarat că înaintarea flăcărilor a determinat autoritățile să emită ordine de evacuare pentru mai bine de 2.500 de persoane și să suplimenteze măsurile pentru stingerea incendiilor, mobilizând aproximativ 700 de pompieri și 13 aeronave.
Vineri, la ora locală 05:00 (joi, 20:00 GMT), 329 de locuitori se refugiaseră în centre de primire, potrivit televiziunii publice NHK.
”Zgomotul era asurzitor. Toți cedrii se crăpau în timp ce ardeau, aruncând flăcări și fum spre cer”, a declarat un pompier pentru postul de televiziune Asahi.
Iernile din ce în ce mai secetoase au crescut riscul de incendii forestiere. Cel mai mare incendiu pe care l-a cunoscut Japonia în mai bine de jumătate de secol a izbucnit la începutul anului 2025 în orașul Ofunato, din aceeași regiune Iwate, arzând 2.900 de hectare.


