in ,

Japonia reușește pentru prima dată aterizarea unei rachete reutilizabile

Japonia reușește pentru prima dată aterizarea unei rachete reutilizabile

Japonia a reușit pentru prima dată decolarea și aterizarea unei rachete reutilizabile, a anunțat sâmbătă Agenția spațială niponă, un pas înainte către această tehnologie care permite reducerea costurilor misiunilor spațiale, informează AFP.

Prototipul, lansat de la baza de testare a Agenției de explorare aerospațială japoneză (JAXA) situată la Noshiro (nord), a ajuns până la o înălțime de 10 metri pentru un zbor care a durat circa 40 de secunde.

”Am investit mult timp și efort, iar acum, după ce prototipul a decolat și a aterizat fără probleme, trebuie să spun că resimt o mare ușurare”, le-a declarat jurnaliștilor Takashi Ito, responsabil de această lansare.

Agenția spațială urmează să analizeze datele pentru a determina amploarea acestui succes, a precizat Takashi Ito, care spune că este ”convins” că a ”obținut date foarte utile”.

Cele mai multe dintre rachete sunt concepute pentru o utilizare unică, părțile lor componente se prăbușesc apoi în mare, se dezintegrează în atmosferă sau rămân câteodată pe orbită sub formă de deșeuri spațiale.

Dezvoltarea rachetelor reutilizabile permite reducerea considerabilă a costurilor misiunilor spațiale.

Compania americană SpaceX utilizează deja această tehnologice și exploatează racheta reutilizabilă Falcon 9 din 2017.

China a anunțat vineri aterizarea reușită în premieră a unei rachete reutilizabile, sfidând dominația americană în acest sector.

În iunie anul trecut, o filială a Honda a devenit prima companie japoneză care a dus cu bine la capăt decolarea și aterizarea unei rachete de acest tip.

Tokyo, care încearcă să consolideze competitivitatea industriei sale spațiale, a lansat în luna iunie racheta H3, la mai multe luni după eșecul unei misiuni care avea drept obiectiv plasarea unui satelit pe orbită.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal – CM 2026: Selecționerul Angliei nu a primit explicații din partea FIFA privind suspendarea lui Quansah

Fotbal – CM 2026: Selecționerul Angliei nu a primit explicații din partea FIFA privind suspendarea lui Quansah

MMFTSS: 5.323 de persoane au suferit accidente de muncă, în 2025; 96 și-au pierdut viața

MMFTSS: 5.323 de persoane au suferit accidente de muncă, în 2025; 96 și-au pierdut viața