Japonia și Filipine și-au consolidat cooperarea militară în timpul unei întâlniri la Manila între miniștrii apărării, Shinjiro Koizumi și Gilberto Teodoro, după ce Tokio a aprobat o revizuire a reglementărilor sale privind exportul materialelor de apărare, informează miercuri EFE.
Ministrul filipinez al apărării, Gilberto Teodoro, a declarat marți seara, la încheierea întrevederii, că Manila poate acum să cumpere armament militar din Japonia datorită flexibilizării politicii japoneze privind transferurile de echipamente și tehnologie militară, a relatat agenția filipineză de știri.
În urmă cu două săptămâni, Japonia, guvernată de o Constituție pacifistă care a renunțat la război ca modalitate de a rezolva conflictele internaționale, a aprobat o revizuire a reglementărilor sale privind exporturile de articole de apărare, până atunci limitate la cinci categorii: salvare, transport, avertizare, supraveghere și deminare.
După această decizie, Japonia poate vinde armament, precum rachete sau nave de război, celor 17 țări cu care a semnat acorduri de cooperare în domeniul apărării, printre care Statele Unite sau Regatul Unit.
‘În lumina revizuirii de către Japonia (…), miniștrii au convenit să extindă și mai mult cooperarea în acest domeniu prin semnarea unei declarații pentru a promova această colaborare’, se menționează într-un comunicat al Ministerului filipinez al Apărării.
Japonia și Filipine au încheiat în iulie 2024 un Acord de acces reciproc în domeniul cooperării militare pentru a permite desfășurarea încrucișată a trupelor pe teritoriile lor, angajament pentru care au convenit să continue negocierile în aprilie 2025.
Titularul apărării filipineze a subliniat marți că acest pact nu trebuie considerat ‘un simplu acord’ de apărare, ci ‘o expresie a celui mai înalt nivel de încredere și de angajament’ între cele două țări, conform comunicatului emis de Manila.
Angajamentul militar dintre Japonia și Filipine beneficiază de sprijinul SUA, între cele trei țări formându-se o alianță în aprilie 2024 cu scopul de a stăvili ambițiile expansioniste ale Chinei în Indo-Pacific.
Japonia și Filipine se confruntă separat cu Beijingul din cauza disputelor privind suveranitatea în Marea Chinei de Sud și Marea Chinei de Est.
În întâlnirea ministerială de marți, ambele părți ‘și-au exprimat serioasa îngrijorare privind evoluția situației’ în aceste ape și ‘au subliniat importanța consolidării supravegherii asupra domeniului maritim’.
Acest angajament are loc la doar o zi după ce Indonezia și Japonia au semnat un acord similar în timpul vizitei lui Koizumi în țara din Asia de Sud-Est, într-o aparentă încercare a autorităților nipone de a crește vânzările de armament după revizuirea reglementărilor.


