Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE.
Vance a fost considerat până acum favoritul pentru a-i succeda lui Donald Trump în calitate de candidat republican la președinție însă după ce a intervievat în jur de 12 aliați și consilieri ai vicepreședintelui, CNN a relatat vineri că acesta are îndoieli din cauza divizării mișcării MAGA și a cerințelor legate de rolul său de tată.
”Nu m-ar surprinde nicio decizie pe care ar lua-o”, a spus una dintre aceste persoane. ”Are doar 42 de ani. Este suficient de tânăr pentru a se recupera dacă climatul actual îl împiedică să aibă succes. Poate că încă nu a sosit momentul lui”, a adăugat aceasta.
După victoria zdrobitoare a democraților la ultimele alegeri pentru Congres, Vance a publicat un mesaj amplu în care a atribuit înfrângerea republicanilor războiului împotriva Iranului, ordonat de Trump în luna februarie.
Vance, fost senator din Ohio, a fost strâns legat de mișcarea MAGA (”Să facem America măreață din nou”), platformă promovată de Trump în cadrul Partidului Republican care, printre alte poziții, susținea neimplicarea țării în conflicte externe.
Sondajele electorale arată o respingere clară a ofensivei împotriva Iranului și a creșterii costului vieții, în special a prețului benzinei, ca urmare a conflictului.
”Dacă nu punem capăt războiului cu Iranul, niciun republican nu va avea șanse în 2028”, a afirmat altă sursă intervievată de CNN.
Vance nu și-a anunțat niciodată oficial intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2028, la care Trump nu mai poate candida pentru un nou mandat, dar înainte de ultimele alegeri s-a arătat convins că, dacă ar face acest lucru, ar beneficia de sprijinul actualului președinte.
Donald Trump a evitat însă să-l desemneze pe Vance drept singurul său succesor posibil și l-a menționat și pe secretarul de stat, Marco Rubio, ca potențial candidat.
După alegerile de la jumătatea mandatului, unele media au relatat că Rubio se gândea să părăsească Departamentul de Stat pentru a se distanța de Trump și a-și depune candidatura în 2028, lucru pe care secretarul de stat l-a dezmințit.
Alți politicieni republicani, precum senatorul din Texas, Ted Cruz, sau guvernatorul în exercițiu al Floridei, Ron DeSantis, au atras atenția în ultimele zile prin criticile aduse performanței electorale a partidului, dând semne că ar putea candida pentru nominalizare.


