JO de la Paris: Elisabeta Lipă, după ce România a ocupat locul 7 pe echipe la gimnastică: Sportivele noastre au dat ce au avut mai bun. Succes, fetelor! Vă susţinem cu toată inima!

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, consideră că gimnastele tricolore au dat ce au avut mai bun în finala pe echipe de la Jocurile Olimpice, în care au ocupat locul 7. Într-un mesaj postat pe Facebook, fosta mare campioană notează că execuţia Sabrinei Voinea la bârnă a fost impresionantă şi le urează succes gimnastelor în finalele pe aparate.

“Sportivele Sabrina Voinea, Ana Maria Barbosu, Lilia Cosman, Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă au dat ce au avut mai bun în finala olimpică la gimnastică artistică iar ieri, au încheiat concursul pe locul 7.

Româncele noastre au început concursul promiţator şi după primele două rotaţii erau deja pe locul 5, însă ulterior au ajuns pe locul 7 în finală.

Execuţia Sabrinei Voinea la bârnă a fost impresionată, unde, deşi a concurat în timp ce Simone Biles evolua la sol şi era susţinută intens de public, a avut doar o mică ezitare.

Acum urmează finalele pe aparate unde Ana Maria Barbosu şi Amalia Ghigoarţă au finală la individual compus, Sabrina Voinea va intra la sol şi bârnă, iar Ana Barbosu la sol.

Succes, fetelor! Vă susţinem cu toată inima!”, este mesajul Elisabetei Lipă.

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat, marţi, pe locul 7 în finala de la Jocurile Olimpice, la 12 ani de la ultima prezenţă în această fază, când câştiga medalia de bronz. Aurul olimpic la Paris a revenit SUA, condusă de Simone Biles. 

 

Rusia consideră uciderea liderului Hamas o „crimă politică inacceptabilă”

UPDATE – Şeful Hamas, Ismail Haniyeh, ucis în Iran, anunţă gruparea / Cine era Haniyeh / Moartea sa face obiectul unei anchete / Hamas: Un act de laşitate care nu va rămâne nepedepsit / Hamas este un concept, nu persoane / Reacţia Rusiei