Fostul preşedinte Joe Biden a fost evaluat recent pentru un „nodul mic” care i-a fost descoperit în prostată, potrivit unui purtător de cuvânt al lui Biden, relateză CNN.
”În cadrul unui examen fizic de rutină a fost descoperit un nodul mic la nivelul prostatei care a necesitat o evaluare suplimentară”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Purtătorul de cuvânt nu a precizat când şi unde a avut loc examenul fizic sau „evaluarea suplimentară” şi nici care este starea de sănătate a fostului preşedinte.
Un nodul de prostată este o creştere neobişnuită care poate fi cauzată de lucruri precum cancerul, o infecţie sau o inflamaţie. Problemele de acest gen sunt frecvente pe măsură ce bărbaţii îmbătrânesc, în special după jumătatea vieţii.
New York Times a fost primul care a relatat despre descoperirea nodulului.
Îngrijorările legate de vârsta şi sănătatea sa l-au urmărit pe Biden, cel mai vârstnic preşedinte în exerciţiu al naţiunii, pe tot parcursul mandatului său şi au devenit mai acute după prestaţia sa slabă la dezbaterea cu Donald Trump din iunie anul trecut.
În februarie 2024, Biden a fost supus unui control medical la Centrul Militar Naţional Walter Reed, supravegheat de medicul său, Dr. Kevin O’Connor, care a declarat la momentul respectiv că nu există „noi motive de îngrijorare” cu privire la sănătatea preşedintelui şi că acesta este „apt pentru serviciu”.
Biden, în vârstă de 82 de ani, a păstrat un profil relativ scăzut de când a părăsit Casa Albă, dar a început încet să reapară pe scena publică.
Joi, preşedintele a apărut la emisiunea „The View” de pe ABC, unde a respins sugestiile potrivit cărora a suferit un declin cognitiv în ultimul său an de mandat.